Cand poate fi anulat un proces verbal de contraventie
Stiri Botosani Thursday, 5 April 2012 ActualitateOrdonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor stabileste, la art. 17, ca un proces verbal de consideratie este anulat daca nu contine urmatoarele informatii:
prenumele si calitatea agentului constatator; numele si prenumele contravenientului; fapta savarsita de contravenient; datei comiterii faptei; semnatura agentului constatator. Potrivit actului normativ citat, agentul de circulatie are obligatia ca, in momentul incheierii procesului verbal, sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Aceste obiectiuni trebuie precizate in procesul-verbal, la rubrica “Alte mentiuni.
Lipsa acestor mentiuni poate atrage, de asemenea, nulitatea procesului verbal.
In functie de tipul contraventiei, un proces verbal poate fi anulat si in situatii particulare, constatate de instantele de judecata.
Spre exemplu, o simpla cautare pe internet ne releva ca, in anumite cazuri, judecatorii au decis anularea unui proces verbal pentru ca din document lipseau motivele care au dus la incheierea lui fara a contine toate datele impuse de lege sau pentru ca, la stabilirea amenzii contraventionale totale, nu erau precizate sanctiunile aplicate pentru fiecare dintre contraventiile savarsite de conducatorul auto.
Totodata, potrivit avocatului Adalbert Gabriel Gazdovici, consultant in forumul AvocatNet.ro, alte instante au mai anulat procese verbale de contraventie din cauza unei descrieri vagi sau facute in termeni generali a faptei contraventionale.
Un alt motiv de nulitate prezentat de Gazdovici este mentionarea unui loc al savarsirii faptei insuficient de clar precizat: spre exemplu "a circulat pe DN 79A", fara a se arata locul exact.
Avocatul a mai explicat ca un proces verbal de contraventie poate fi anulat si daca documentul a fost incheiat in mod abuziv in lipsa contravenientului, fara sa existe un temei pentru incheierea procesului-verbal in lipsa acestuia.
"Cu toate ca art. 19 din OG nr. 2/2001 in mod firesc permite incheierea procesului-verbal in lipsa contravenientului, aceasta norma trebuie interpretata si inteleasa in legatura cu prevederile art. 16 alin. 7, in sensul ca incheierea procesului-verbal in lipsa contravenientului trebuie sa fie urmarea refuzului acestuia expres sau tacit de a se prezenta in fata agentului constatator, nu in sensul ingradirii contravenientului de la dreptul de a face obiectiuni. Altfel, ar rezulta in mod absurd ca agentul constatator are posibilitatea de a alege intre a-i da dreptul contravenientului sa faca obiectiuni sau sa incheie procesul-verbal in lipsa contravenientului ingradindu-i dreptul de a face mentiuni la procesul verbal", a aratat avocatul.
Contestarea procesului verbal de contraventie
Contestarea unui proces-verbal de contraventie se poate face in termen de 15 zile de cand v-a fost comunicat, la judecatoria de pe raza localitatii unde a fost savarsita contraventia. Procedura este scutita de taxa de timbru, asa ca singurele costuri la care trebuie sa va astepti sunt cele legate de expertiza, daca alegeti sa consultati un avocat pentru a va indruma in aceasta procedura.
Daca ati semnat procesul-verbal pentru luare la cunostinta, termenul curge din momentul intocmirii sale, insa daca procesul-verbal va este trimis prin posta, termenul de 15 zile incepe sa curga de la data primirii documentului, indicata de stampila Postei.
Trebuie sa stiti ca un proces verbal de contraventie constituie titlu executoriu, fara nicio alta formalitate.
avocatnet.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Urmărire ca în filme pe o stradă din Dorohoi, pericol la volan înlăturat de polițiștii botoşăneni!
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi – Biroul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi au...
FC Botoșani - Poli Iași astăzi, de la ora 17:30
FC Botoșani și Poli Iași se întâlnesc în această după-amiază pe "Municipal", în etapa cu numărul 17 din Superligă. Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Poli...
Plângeri „întoarse” de la BEJ, ce au sesizat social democrații botoșăneni!
Partidul Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani, prin vicepreședintele formațiunii, a formulat o plângere la Biroul Electoral Județean prin care reclamă că Partidul Național Liber...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici