Mi-au ramas in minte aceste cuvinte. Nu cred ca le voi uita vreodata. Nu a fost singura data cand le-am auzit rostindu-se. Desi invitatul se amuza pe seama lor, sunt totusi multi cei care le rostesc cu atata seriozitate si credinta, incat cred cu tarie ca in ele nu sta nimic rau. Acestia nu isi dau seama de inselarea in care se adancesc de bunavoie.
A nu uri nu este mare lucru, in vreme ce a iubi aduce mare har!
Ura este un capat al indepartarii de Dumnezeu la care, slava Domnului, nu ajung multi dintre noi. Mai toti insa mergem spre ea (spre ura), pana la un moment dat. Ajunsi acolo, mai aproape de ura, decat de iubire, vrasmasul ne lasa cat de cat in pace vreme indelungata, multumindu-se cu locul unde ne-a dus. Vrasmasul se bucura ca ne-a indepartat de iubire, iar omul sta linistit, gandind la faptul ca el nu uraste inca pe nimeni.
Domnul ne cere sa iubim pe om, indiferent de rautatea faptelor lui, indiferent daca acela ne odihneste sau nu. Este greu ?! Nu, nu este greu, ci chiar foarte greu ! Insa nici lui Hristos nu i-a fost usor sa moara pe Cruce pentru om. Daca nu-L putem iubi pe om, macar sa ne comportam frumos cu el, lucrand cu mintea cele pe care ar trebui sa le lucram cu inima.
Pe om trebuie sa il iubim, caci in raportarea la aproapele sta viata si moartea. Domnul nu ne cere "sa nu avem nimic cu el", ori doar "sa nu il uram", ca si cum aceasta ne-ar face vrednici de cine stie ce plata. Caci cei ce zic "nu il urasc, doar ca nu imi place de el" se simt tare odihniti, cum ca ei nu ar face nimic gresit inaintea lui Dumnezeu, ca si cum a nu ura un om este un lucru atat de mare, incat pana si Domnul se va bucura de aceasta. Cand de fapt Domnul se bucura atunci cand iubim un om, iar nu atunci cand "nu avem nimic cu el".
Sa nu trecem prea usor peste cuvintele Mantuitorului, care zic: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. (...) Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut." (Matei 25, 34-36, 40)
Iar de nu vom lua in seama aceste cuvinte ale Sale, tare imi este teama ca, in ziua aceea cea infricosata, vom auzi: "Nevoie am avut de voi, dar voi nu ati avut nimic cu Mine." Drept aceea, daca noi "nu vom avea nimic" cu vreun om de langa noi, nici Domnul "nu va avea nimic cu noi", atunci cand Il vom vedea la Judecata.
(Teodor Danalache)
