SABINA BALAN: Of, nu vreau sa victimizez generatia mea neinteleasa!

Sabina Balan este eleva a Colegiului National Mihai Eminescu Botosani. Dincolo de modestia care o caracterizeaza, Sabina este o adolescenta extrem de indrazneata, de o indrazneala care insa nu forteaza eroisme, ci devine forta creativa, manifestare a bucuriei de a trai.
 
Sabina Balan scrie poezii, proza, scenarii. A castigat premii numeroase, in competitii importante pentru varsta ei.
 
Sabina Balan joaca teatru, rolurile interpretate de ea fiind in atentia juriilor, care i-au conferit premii importante.
 
Poate nu va deveni o scriitoare sau o actrita. Insa in mod cert Sabina Balan este un om bun, frumos, pentru care succesul reprezinta etape ale vietii, nu un scop in sine.

Sabina, ce il determina pe un adolescent sa faca literatura? Cat de importanta este lectura si cata determinare vine firesc, din acel talent nativ pe care se presupune ca il detine orice scriitor? Mai exact, se poate face literatura fara o cultura minima?

Nu cred ca pot sa dau un raspuns general valabil la intrebarea "de ce scrie un adolescent?", eu percep scrisul ca pe o indeletnicire fireasca, altii pot sa o faca din diverse alte motive. Cred insa ca lectura (mai ales la varsta aceasta) e strict o chestiune de gust. A citi romane intregi doar din dorinta de a-ti face o cultura sau doar pentru ca scrie pe ele "Mari clasici" mi se pare o forma de snobism, la fel cum a ingurgita operele literare predate la scoala pe care nu le crezi si nu le agreezi, nu ajuta cu nimic formarea unei culturi. Ca tanar, adolescent, sau copil, trebuie sa citesti mai ales ce-ti place ca sa intelegi cu adevarat ceva, iar undeva in sufletul tau (sau in creierul tau) sa se formeze o gramajoara de idei, principii, informatii ce mai apoi sa-ti serveasca drept puncte de plecare in scris. Talentul e de fapt cantitatea maxima din propria persoana pe care esti dispus sa o pui pe hartie, pentru ca a scrie "pur si simplu" e foarte usor!
 
De ce scrii, Sabina? Ce vrei sa transmiti sau, dimpotriva, ce simti ca, oricat te-ai stradui, nu reusesti sa asezi niciodata pe hartie?
 
Pot sa asez orice pe hartie. Orice vine din mine. De aceea scriu... Cat de bine sau de rau, asta nu mai tine de mine, dar asa simt eu ca imi exprim existenta si ca undeva sus se aprinde un beculet. Pana la urma, e vorba de comunicare, pentru ca toti comunicam prin ceea ce facem, iar unii o fac cel mai bine prin muzica, desen, matematica, iar eu simt ca pot transmite exact ceea ce vreau doar prin scris.

Cum vezi locul in societate al scriitorului roman?
 
Societatea e foarte ingrata si nici nu am ajuns sa o cunosc foarte bine. O mie de oameni pot sa te huiduie si zece sa te adore sau sa te considere un geniu, iar tu cu siguranta nu o sa crezi ca esti inutil, dar e foarte important ca acel scriitor sa nu scrie "pentru societate", "pentru ca societatii sa-i placa". Cu toate astea, nici nu poti sa scrii "pentru tine insuti", exista o foarte mare sansa ca nimeni sa nu te inteleaga. Aici e smecheria, trebuie sa gasesti cumva un echilibru intre tine si ei, si atunci cu siguranta vei fi citit. De placere, repet. Premiile, banii, consideratia, vor veni ca o consecinta.

Dar al actorului?
 
In cazul acesta societatea e si mai ingrata. Eu cred ca lui Dumnezeu ii place foarte mult teatrul, si nu pentru ca El ar fi mare regizor, ci din simplul motiv ca teatrul te invata un lucru simplu, sa-ti iubesti partenerul de scena, orice rol ar juca el (asta, printre multe altele). Dar mi se pare indeajuns ca actoria sa fie considerata o meserie cel putin nobila, daca nu foarte grea! Majoritatea oamenilor, actori sau nu, se abat de la principiile astea sacre sau nu le percep, si atunci e normal ca locul actorului in societate sa nu fie intotdeauna bine inteles.

Scrii scenarii pentru teatru care, iata, devin spectacole, botosanenii avand prilejul de a urmari in urma cu cateva zile "Reteta dragostei", un spectacol in regia lui Lenus Teodora Moraru si Gelu Risca, jucat pe scena Gradinii de Vara din Botosani, in interpretarea colegilor tai de la Atelierul de Teatru al Colegiului National "Mihai Eminescu". Un eveniment care va conta in istoria teatrului botosanean, tinand cont ca pe scena Gradinii de Vara nu s-a mai jucat de decenii la rand. Din punct de vedere sentimental, emotional, cum ai perceput acest moment de pe 28 iulie?
 
Uau, eu nu l-am vazut asa, abia acum, cand citesc, realizez... Am fost, desigur, emotionata, dar eram si eu pe scena alaturi de prietenii mei, telepatic. Adica eram ca un copil de la serbarea de la gradinita care stie pe dinafara toate poeziile si le recita in soapta langa colegii sai. N-am avut timp sa ma gandesc la mine in momentele acelea, pentru ca ma bucuram impreuna cu ei de spectacol; am perceput-o (si inca o percep) ca pe o realizare colectiva, si pentru asta le multumesc!
 
Faci teatru si pe scena, in calitate de actor. Alaturi de premiile obtinute impreuna cu trupa de teatru a Colegiului National "M. Eminescu", ai inregistrat un succes neasteptat la Festivalul National de Teatru "Mihail Sorbul", desfasurat la Botosani, o competitie destinata nu doar liceenilor, ci trupelor de teatru de amatori din intreaga tara. Ce a insemnat pentru tine acel Premiu pentru cea mai buna actrita in rol principal, pentru rolul Corina din "Jocul de-a vacanta"?
 
Premiul ca premiul, dar rolul in sine a fost o experienta! Probabil multi oameni isi imagineaza ca a juca un rol nu e chiar asa de greu, trebuie doar sa imiti sau sa compui un personaj (chiar si eu am crezut asta la inceput), dar ce te faci cand te identifici cu personajul si realizezi ca trebuie de fapt sa te imprumuti personajului, sa te joci pe tine insuti? A fost oarecum ca o operatie pe cord deschis, cu publicul in sala... si, cel mai important, am invatat singura lucruri care nu ar fi putut sa-mi fie predate de nimeni. Pentru premiu, nu pot decat sa multumesc celor care cred ca mi-au vazut inima.

Cum te vezi in viitor? Vei fi un scriitor de succes, un actor al scenei mari sau vei alege un drum paralel?
 
Mi-ar placea tare mult sa le combin cumva, insa un lucru e sigur, nu cred ca am sa ma pot opri vreodata din scris. Atributul "de succes" vine ca un efect, nu reprezinta un scop in sine. Momentan, tin sa acumulez cat mai multe de la oamenii minunati pe care ii am in preajma, incepand cu parintii mei si pana la prietenii mei din trupa Atelierul de teatru in frunte cu Lenus Moraru si Gelu Risca.

O vorba despre generatia ta, pentru cei care au renuntat sa va mai inteleaga!
 
Of, nu vreau sa victimizez generatia mea neinteleasa. Daca se intampla asta, inseamna ca e o problema dubla, noi nu am stiut sa comunicam, iar ei nu au stiut sa ne asculte. Leacuri sunt multe, dar uite, teatrul e cel mai la indemana!

Cum te-ai caracteriza la o proba de improvizatie, daca ai avea la dispozitie doar o pagina alba nescrisa si o scara veche, tocita la baza?
 
As petici scara cu foaia de hartie, mototolita strategic, asta sigur ar face-o mai solida. Apoi, eventual, m-as catara pe scara si as chema pe cineva sa-mi tina companie...
 
Multumesc!
 
Premii literare:
2007 - Premiul al II-lea la Concursul de creatie literara Nicoara – sectiunea proza
2008 - Marele Premiu la Concursul de creatie literara Nicoara – sectiunea proza
2009
-Mentiune in cadrul Proiectului Podul de cuvinte – sectiunea poezie
-Premiul al III-lea in cadrul Proiectului Podul de cuvinte – sectiunea proza
-Premiul al II-lea la Concursul de creatie literara Nicoara – sectiunea poezie
-Premiul al II-lea la Concursul de creatie literara Nicoara – sectiunea proza
-Premiul Mihai Eminescu pentru teatru, in cadrul Festivalului National de Creatie literara Mihai Eminescu, Bucuresti, cu piesa de teatru Cutia
2010
-Premiul pentru Best Original Script in cadrul Festivalului de teatru in limba engleza pentru adolescenti Ingenious Drama Fest, Bacau, cu piesa de teatru Inside a box"
-Premiul al III-lea la Concursul National de Creatie a Piesei de Teatru intr-un Act Mihail Sorbul, Botosani, cu piesa de teatru Cutia
2011
-Nominalizare pentru Best Original Script in cadrul Festivalului de teatru in limba engleza pentru adolescenti Magic Fest, Suceava, cu piesa de teatru Hungry for love
-Premiul pentru scenariu original in cadrul Festivalului National de Teatru pentru Tineri Jos Palaria, Bucuresti, cu piese de teatru Reteta Dragostei"
-Premiul al II-lea la Concursul Judetean Tinere Condeie, Botosani, cu piesa de teatru Dr. Toma
-Trofeul Concursului de creatie literara "Nicoara"
-Premiul revistei "Porto Franco" in cadrul Concursului National de poezie "Porni Luceafarul..."
-Nominalizare pentru Best Original Script in cadrul Festivalului de teatru in limba engleza pentru adolescenti Ingenious Drama Fest Bacau, cu piesa de teatru "Dr.Timmy"

Artistice:
- Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal in cadrul Festivalului de Teatru "Mihail Sorbul", editia a VII-a 2011 Botosani, pentru rolul Corina din spectacolul "Jocul de-a vacanta"
- Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal in cadrul Festivalului de Arte pentru liceeni "Florian Pittis", editia a IV-a 2011 Bucuresti, pentru rolul Corina din spectacolul "Jocul de-a vacanta"
 
 



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Wednesday, 27 November 2024

Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșt...

Locuință dintr-o localitate din Botoșani, cuprinsă de flăcări: Proprietarul a suferit arsuri!

Wednesday, 27 November 2024

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Draxini. Bunurile aflate într-o încăpere au luat foc de la jarul căzut din sobă pe materiale ...

Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi!”

Wednesday, 27 November 2024

„Le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au răspuns consultării privind evacuarea chiriașilor scandalagii din Centrul Istoric. În urma susținerii pe care am primit-o de la dumneavoa...