La Flamanzi, un preot tanar a ales ca, de ani buni, sa isi petreaca timpul alaturi de copii, pe care ii invata tainele picturii bisericesti. Constient de degradarea sociala care a cuprins, de buna seama, si invatamantul, preotul Marius Pijin nu pare sa se adapteze realitatilor necrestine ale lumii actuale, atata vreme cat Biserica inca mai dispune de resurse de Adevar, prin care lucreaza neincetat Duhul Sfant.
Preotul drd. Marius Pijin s-a nascut pe 26 iulie 1980, in localitatea Lunca, judetul Botosani. A fost hirotonit ca preot in anul 2000, la Manastirea Durau, de catre IPS Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al Romaniei.
Parinte Marius Pijin, sunteti nascut in Lunca Botosanilor, un pamant ce a plamadit adevarati sfinti ai Romaniei, si amintim aici pe Parintele Paisie Olaru, caruia ii aducem alaturi si pe Parintele Ilie Cleopa, nascut in apropiere, la Sulita. Ati fost influentat in vreun fel de personalitatile acestor mari duhovnici, mai ales in a va alege misia de preot?
Sunt nevrednic de a ma socoti ca plamadit din acelasi pamant cu blândul Paisie Olaru si cu marele Cleopa Ilie. De mic copil am strabatut si eu drumul spre Manastirea Cozancea, fara, insa, a avea chemare monahala. Pe atunci (1990-1994) nu stiam mai nimic despre acestia. Abia dupa ce am fost admis la Seminarul din Botosani si am inceput a citi mai multe carti pe care Sihastria a inceput sa le editeze, am luat contact cu invataturile lor si cu istoria vietii lor. Prin 1994, cand am terminat gimnaziul, chiar daca de prin clasa a VI-a am hotarat sa merg pe calea aceasta, nasa mea de botez mi-a pus in mana catea "Istorioare duhovnicesti", vol I, de la Sihastria. Atunci am fost foarte marcat de ce am citit. Mai tarziu, desigur, viata si invatatura acestor doi parinti, sau, putem spune, sfinti ai Botosaniului, au marcat, pe de o parte, bucuria de a ma fi nascut pe aceleasi meleaguri, iar, pe de alta parte, dorinta de a-i imita, macar ca nu fac mai nimic din ceea ce ei au sfatuit cu blandetea lor sa faca omul spre mantuirea sufletului.
Vestile din ultimii ani sunt mai mult decat incurajatoare. Aflam ca la Cordun-Flamanzi copiii din parohie se aduna in curtea bisericii nu numai pentru rugaciune, ci si pentru a picta icoane. Ati initiat in acest sens chiar si o tabara de pictura. Cat de importante sunt, pentru preot si comunitate deopotriva, astfel de activitati?
Tabara de pictura a luat fiinta in anul 2004 si de atunci, anual, in luna iulie sau august, copiii din parohia Flamanzi-Cordun, si nu numai, vin sa dea "viata" unei bucati de lemn. Pentru mine este un efort nu prea mare ca in timpul a doua saptamani, in fiecare zi, cate 3-4 ore, sa stau cu copiii si sa ii deprind cu bucuria de a picta o icoana. Pentru ei, copiii, efortul este, poate, un pic mai mare, pentru ca trebuie sa se trezeasca pe la ora 9.00 a.m, bine stiut fiind ca pe timpul verii acestia ar lenevi un pic mai mult in pat. Pe cand eram copil, eu nu am prins acest lucru, vara, si nu numai, avand un program bine stabilit de muncusoara.
Acum, eu ma bucur pentru ca ei vin, deoarece as vrea sa le ofer sansa ca la finalul unei vacante de aproape 3 luni sa remarce faptul ca nu au stat chiar degeaba sau ca nu au pierdut timpul. Aceasta este una dintre problemele actuale ale tinerilor, anume ca trece timpul si nu sunt constienti de acest lucru si nu il folosesc asa cum trebuie.
Ioan Ianolide, fost detinut la Aiud si marturisitor al credintei crestine, spune ca Biserica are nevoie de apostolat in vremuri de criza. "Poporul trebuie iubit, trebuie slujit, trebuie condus, aceasta fiind obligatia Bisericii", spune autorul excelentei carti "Intoarcerea la Hristos". Credeti ca, in societatea actuala, ajunge doar indemnul la rugaciune si prezenta crestinilor in Biserica?
Indemnul la rugaciune rasuna astazi mai mult ca niciodata, in fiecare biserica, in fiecare sat, mai mult, si la radio si televiziune (ma refer la cele ale Bisericii). Prezenta la biserica, in schimb, este tot mai scazuta, si aceasta din cauza esecului in educatia moral-religioasa a copiilor de astazi. Prea multa libertate sau libertatea inconstienta duce la robie, dar la robia patimilor. Tinerii nu simt chemare pentru a participa la Sf. Liturghie, tot din cauza acestei libertati excesive. Eu inteleg faptul ca omul are dreptul la libertate, dar daca nu are disciplina, libertatea il sufoca, il robeste si il "omoara", sufleteste vorbind.
De aceea, Biserica incearca, chiar daca nu reuseste peste tot, sa implementeze programe de catehizare a copiiilor in biserica, programe de educatie a tinerei generatii, care nu este asemenea celor de pana acum. Cei de pana acum aveau frica, pana si frica de Dumnezeu. Cei de astazi nu mai au asa ceva, nici macar de Dumnezeu. Si atunci, daca el nu vrea sa aiba frica de Dumnezeu, atunci trebuie sa il constientizezi despre existenta lui Dumnezeu, pentru ca multi dintre tinerii de astazi, ca o repulsie la tot ce-i invata generatia matura, refuza sa fie responsabili, sa fie cu bun simt, sa fie cu frica de Dumnezeu sau macar sa aiba o urma de altruism. Nu este destul sa stai tu, ca preot, in biserica si sa astepti tinerii sa vina la biserica, pentru ca s-ar putea sa stai degeaba. Mantuitorul a spus: "Mergand, invatati toate neamurile…". El nu a zis: "Asteptati sa vina la voi paganii si cand vin sa ii invatati tot ceea ce v-am spus Eu voua". Iar tinerii de astazi se comporta, de multe ori, ca niste pagani. Au alte "zeitati" carora sa le slujeasca: internetul, desfraul, ierburile, aparatele (masinile de noroc) etc.
V-ati implicat in actul de educatie, atat ca dascal - prin orele de pictura sau religie, cat si ca parinte. Cum vedeti rolul scolii in vremurile pe care le strabatem? S-a degradat factorul uman, ne confruntam cu o deznadejde la nivel colectiv? Asta se vede din exterior... Care este realitatea vazuta dintre zidurile Scolii si ale Bisericii?
Realitatea chiar este vazuta, adica nu se mai poate ascunde nimic. Oamenii transmit informatia cu o foarte mare viteza si incarcatura. Societatea, la modul general, s-a degradat. Scoala, fiind alcatuita din membrii societatii, a avut si ea de suferit. Nesiguranta unei finalitati in educatie a facut ca multi dintre copii, parinti sau chiar dascali ai scolii sa abandoneze aceasta cauza: educatia. Ori educatia, in cel mai pesimist caz, tot aduce ceva bun omului: disciplina. Oamenii de astazi nu vor sa se mai angajeze la anumite responsabilitati, nu vor sa le mai respecte, ei vor o finalitate pe moment, acum. Si de aici ajungem ca unii sa nu isi faca datoria la locul de munca, elevii sa mearga la scoala doar ca sa faca ceva "caterinca". Acum nu se mai zice "merg la serviciu", ci se zice "merg la scarbici". Cam asta e realitatea. Si toti simt la fel, fie el pensionar, muncitor sau elev. Lumea trece printr-o "lumina" bacoviana. Nimeni nu mai are speranta unui viitor mai bun. Dar de ce? Pentru ca oamenii reduc totul la "a avea". Ori crestinismul pune accentul pe "a fi". Oamenii cand au sunt multumiti, dar cand nu mai au il reneaga pana si pe Dumnezeu. Este ca un lant al slabiciunilor. Evreii cand au iesit din Egipt in desert au inceput sa carteasca si sa spuna ca era mai bine in Egipt, chiar daca erau robi, pentru ca aveau ce manca. Asa si acum, la un mic regres financiar si instabilitate economica, totul este rau. Dar uita de bunicii si strabunicii lor care chiar au dus-o greu.
Care credeti ca sunt cele mai adanci probleme ale crestinului de astazi?
Crestinul de astazi uita menirea sa. Rezuma totul la "aici". Multi se declara crestini, dar daca ar veni o prigoana ca in crestinismul primar, cifrele s-ar inversa. Deci, multi sunt ipocriti (in limba greaca "hypokrites" insemna actorul ce purta masca, de aici fatarnicie, doua fete). Multi nu cred intr-o realitate transcendenta, nu cred in Dumnezeu. De aici dispare si dorinta de jertfelnicie, nu se mai jertfeste pentru nimeni, nici macar pentru el. A fi crestin pentru multi, astazi, inseamna ca Dumnezeu trebuie sa respecte poruncile noastre: sa imi dea voie sa nu lucrez numai cand vreau eu, sa nu imi interzica sa fur, sa fiu desfranat, sa imi permita sa insel. Pentru unii Raiul inseamna gratarul din fiecare duminica de la marginea padurii. Oamenii nu mai sunt cumpatati, de aici si nemultumirea vesnica. Asadar, care sunt problemele crestinului de astazi? De fapt, este una singura: L-a exclus pe Dumnezeu din ecuatia sa. De aceea multi, tot mai multi, cad in deznadejde, multi renunta la familie. Pentru ca nu Il mai au, sau poate nici nu L-au avut, pe Dumnezeu ca sfatuitor, ca prieten, ca parinte sau ca Cel Care Si-a dat viata pentru ei.
Transmiteti un gand catre cititorii Stiri Botosani?
Sa nu uite de zestrea pe care au primit-o de la strabunii lor si pe care trebuie sa o dea mai departe, asa cum au primit-o: credinta si increderea in Dumnezeu, bunatatea fata de cel de langa tine, dreptatea si corectitudinea, multumirea de sine si cumpatatea, bunul simt si sinceritatea.
(A consemnat Florentina Tonita)
Preotul drd. Marius Pijin a absolvit Seminarul Teologic "Sf. Gheorghe" Botosani, promotia 1999 si Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae", Iasi, promotia 2004, dupa care a urmat cursuri de Master la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae", Iasi, promotia 2006, in prezent fiind Doctorand la aceeasi facultate.
Este preot paroh la Parohia Flamanzi-Cordun, Prototpopiatul Harlau, dar a activat si ca profesor de religie la Scoala 1 Flamanzi, pana in anul 2009, precum si profesor de pictura bisericeasca, la aceeasi unitate.
Editor al foii parohiale Duh si Adevar a parohiei Flamanzi-Cordun
Colaborator al revistei Lumina credintei, revista a Protopopiatului Harlau, a ziarului Lumina si a ziarului Flacara de Flamazi
Presedinte al Consiliului Judetean Reprezentativ al Parintilor din judetul Botosani si din Scoala Flamazi
Participa la simpozioane nationale si internationale
Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din orasul Flamânzi a fost construita între anii 1807-1813, de catre vel vornic Teodor Bals. Biserica este construita din caramida si piatra, având o lungime de 25 m si latimea de 11 metri. Înaltimea acesteia ajunge în vârful crucii de pe clopotnita la 27 metri. Fiind alcatuita conform traditiei bisericesti, biserica are în componenta sa, pe lânga pridvor, pronaos, naos si Sf. Altar, înca doua încaperi: una în partea de nord a naosului, care serveste pentru spovedanie; si alta în partea de sud a altarului, care serveste drept vesmântar.
Sculptura din biserica - catapeteasma, amvonul si strana arhiereasca – dau expresia unei lucrari constiincioase cu frunze si ramuri, poleite în foita aurita, ceea ce da o valoare real artistica a lucrarii.
Sfintirea s-a facut, dupa cum reiese din pomelnicul ctitorilor de la proscomidiar, de catre Î.P.S. Veniamin Costachi. Biserica a servit pentru slujbe religioase familiei si apropiatilor vornicului Teodor Bals, iar pentru locuitorii satului, Teodor Bals a ridicat în 1827 biserica "Sf. Nicolae", undeva mai în vale.
Neavând urmasi, dupa trup, Teodor Bals lasa întreaga sa avere, inclusiv Biserica "Pogorârea Sfântului Duh", lui Mihail Gr. Sturdza, viitorul domn al Moldovei. Cu timpul, Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" a devenit biserica parohiei Poiana pâna în anul 1999, când în satul Poiana a fost sfintita biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil". În acest context biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din anul 1999, luna septembrie, este folosita pentru rugaciune de parohia nou-înfiintata Nicolae Balcescu II pâna în anul 2000, luna septembrie, când si aceasta parohia are parte de sfintirea propriului locas de rugaciune. Din sept. 2000 biserica "Pogorârea Sfântului Duh" se închide.
În aceste împrejurari, Î. P. S. Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, cu întelepciune hotaraste arondarea (desprinderea) unui numar de 250 de familii de la parohia Cordun si 150 familii de la parohia Flamânzi, care vor forma din iunie 2001 parohia Flamînzi-Cordun. Pentru ca enoriasii acestei nou-formate parohii sa aiba un pastor, Î. P. S. Dr. Daniel acorda arhiereasca binecuvântare P.C.Pr. Pîjîn Mihai-Marius pentru a fi numit la aceasta parohie, unde slujeste si în prezent.
VEZI SI:
Parintele Paisie Olaru, duhovnicul inca necanonizat al Romaniei
12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie
Ieromonahul SILUAN ANTOCI, spiritul viu de care Botosanii au nevoie
