Control ministerial la Spitalul Judetean “Mavromati”!
Stiri Botosani Thursday, 21 July 2011 ActualitateMai exact, este vorba de mesele de operatie care au fost achizitionate de vechea conducere si care sunt un real pericol, in primul rand pentru pacienti, doua dintre acestea rupandu-se chiar in timpul unor interventii chirurgicale.
Ultimul incident de acest gen a avut loc chiar la inceputul lunii iunie cand un rulment de la o masa de operatie, de pe sectia de Chirurgie plastica si reparatorie, s-a defectat, chiar in timp ce medicii operau un pacient.
Pentru a putea duce la bun sfarsit interventia chirurgicala si pentru a nu pune viata pacientului in pericol, medicii aflati in sala au recurs la o improvizatie, sprijinind masa de spatarul unui scaun.
Si aparatul de aer conditionat s-a dovedit a fi de proasta calitate, in urma cu doar cateva zile acesta defectandu-se, nefiind prima oara cand se intampla asta.
Spitalul Judetean “Mavromati" a mai fost vizat anul acesta de un control ministerial, privind modul de organizare al concursurilor pentru posturile de conducere, din perioada 2008-2009.
Controlul s-a facut la solicitarea DNA Suceava.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
10 ani de Tridex Sport Arena sărbătoriți cu un turneu caritabil! - FOTO, VIDEO
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de Tridex Sport Arena, complexul sportiv din Botoșani organizează, în perioada 15-17 mai 2026, un turneu caritabil de tenis simplu/dublu, la care sunt invit...
VIDEO - Accident între un autoturism și un autobuz, trei botoșăneni răniți, doi dintre ei sunt adolescenți!
Accidentul rutier a avut loc joi, în localitatea Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa. Cei trei răniţi sunt şoferul autoturismului şi doi adolescenţi de 16 ani, pasageri în acelaş...
Polițiștii locali au luat la verificat comercianții din Piața Mică, ce nereguli au fost constatate!
Polițiștii locali au desfășurat activități de control în Piața Viilor din municipiul Botoșani. Au controlat deținerea și valabilitatea atestatului de producător/carnetului de comercia...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde