FC Botoşani aşteaptă meciul de sâmbătă cu Forex Braşov, pentru a răzbuna eşecul din tur când braşovenii au administrat un 4-0 elevilor lui Leo Grozavu. FC Botoşani venea după patru victorii consecutive şi din postura de lider al seriei întâi, fiind considerată a fi favorită în disputa cu Forex. În teren s-a dovedit contrariul şi astfel Forex s-a impus cu 4-0, aducându-i pe jucători cu picioarele pe pâmânt. Din păcate după acel meci a urmat declinul fiind trei jocuri fără victorii. Deşi recunosc că vor să se răzbune, oficialii botoşăneni susţin că până la urmă jocul cu Forex este unul ca oricare altul din campionat în care miza o reprezintă cele trei puncte. `Este un meci normal de campionat şi trebuie tratat cu mare atenţie. Pregătim jocul de aşa manieră încât să îl câştigăm, cu ardoare, cu inteligenţă şi cu efort. Meciul cu Forex este important pentru că trebuie să obţinem cele trei puncte care să ne asigure şi o linişte viitoare`, a spus antrenorul secund Giani Florian, care a adăugat: `În tur, la Forex a fost o sincopă. La fiecare echipă într-un campionat există momente de relaxare. Acel meci a fost unul fără istoric, în care am primit un cartonaş roşu gratuit, după care a fost o situaţie în care noi trebuia să dăm gol, am ratat şi am fost surprinşi pe contraatac. Noi sperăm ca sâmbătă jucătorii care intră în teren să dea totul şi să răzbune acel eşec din tur`.
Revin Aldea şi Ungureanu
Două din absenţele importante din tabăra botoşăneană ar putea fi pe teren încă din primul 11 în partida de sâmbătă contra formaţiei Forex Braşov. Atât Cosmin Aldea cât şi Cristian Ungureanu şi-au reluat pregătire, existând şanse mari de a fi folosiţi titulari. Vestea bună este la următorul joc pe care FC Botoşani îl va susţine în deplasare la Giurgiu ar putea reintra şi mijlocaşul Florinel Ursu, care a fost indisponibil după o operaţie de menisc. `Sperăm să îl putem recupera pe Cosmin Aldea până la ora jocului. Mai sunt Nicodim şi Ursu, care fac eforturi mari şi e posibil să îi recuperăm şi pe ei cât mai rapid. De asemenea, Ungureanu va reveni şi el în lot şi sperăm să o facă cu dreptul şi să aducă acel plus. Este atacant şi sperăm să fie în faţa porţii unde avem nevoie de el`, a spus Giani Florian. În schimb, Ionel Cilean, jucătorul venit de la CSM Rm. Vâlcea a devenit indisponibil din cauza unor probleme la spate.
Joacă la victorie
După trei meciuri în care nu a cunoscut gustul victoriei, FC Botoşani este obligat să obţină toate cele trei puncte în disputa cu Forex, deoarece în caz contrar riscă să se îndepărteze şi de obiectivul impus de conducerea clubului, locul unu-cinci. `Vom aborda jocul la victorie şi vrem să îl câştigăm`, a spus Giani Florian care a mai precizat că se va încerca cu jucătorii valizi, alcătuirea unei echipe ofensive: `Noi trebuie să ne adaptăm la jucătorii pe care îi avem la dispoziţie. Sistemul ţi-l dau jucătorii, la fel şi dinamica lui. Ca să poţi câştiga trebuie să ataci şi să dai gol, dar în acelaşi timp poţi câştiga şi cu o echipă defensivă. Nu putem face minuni peste noapte`. (S.B.)