Cinci şi nouăsprezece minute. Atît arăta ceasul cînd glonţul i-a străpuns fruntea, a atins creierul şi acolo a rămas. O discuţie mică, nervoasă, pe culoarul ce duce spre toaleta bărbaţilor. Pac! Un zgomot, o cădere, o baltă se sînge.
Soarele rîdea la Salvador Cabañas. Golgeterul ultimelor două ediţii de Copa Libertadores, atacant la America, trupa milionarilor din Mexic. Șase luni pînă la Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud, unde el avea să apere culorile paraguayene, 30 de primăveri, familie. Era iubit. Cel puţin, aşa credea.
Atunci, pe 25 ianuarie 2010, filmul s-a rupt. Ajunsese cu nevasta şi cumnatul său în bar, stătuseră vreo patru ore, apoi, la plecare, incidentul. “Tu eşti Cabañas?". “Da, cu ce te pot ajuta?". “Cu nimic, ai venit aici pentru a fura banii mexicanilor!". “Nu, sînt jucător profesionist, merg acolo unde sînt chemat. Muncesc pentru a fi plătit!". “Ba nu, vei muri pentru asta!".
Au şters sîngele, apoi au chemat poliţia
N-a murit, deşi a fost împuşcat, în cap, de la doi metri. Opt ore în operaţie. Cine, de ce, nu e lămurită problema nici pînă astăzi. Local unde nu intrau decît clienţi cunoscuţi. Au chemat poliţia abia după ce au şters urmele de sînge şi s-au vorbit să spună că atacul a avut loc afară.
A stat o lună prin spitale. Practic, a fost împuşcat de două ori. Prima, oară, atunci, în bar. Apoi de către soţie. Ea n-a crezut că mai scapă. Aşa că… Printre perfuzii şi branule, i-au luat mîna şi au semnat cu ea nişte acte. Cînd a ieşit dintre halatele albe, nu mai avea nimic. NIMIC! Fosta tovarăşă de viaţă plus impresarul său îi luaseră casa, îi goliseră conturile. America îl plătise, banii se evaporaseră. Cu cine să lupte dacă pe hîrtie, negru pe alb, era a sa “semnătură? A anunţat şi că bijuteriile familiei au prins aripi. Aşa, şi? Mexicul e ţara unde 40 de studenţi opozanţi sînt împuşcaţi şi acoperiţi cu var în miezul zilei, iar noi plîngem după nişte diamanticale?
Fanii l-au jelit. Şi din Paraguay, unde jucase de 44 de ori pentru naţională. Şi din Mexic, unde punctase de peste 100 de ori. Atît! Fotbalul…
Minge şi pîine
Azi, Cabanas împarte pîine! Da, familia sa, prin aceasta înţelegîndu-se tatăl şi mama, nu soţia, avea o făbricuţă în Itagua, la vreo 30 de kilometri de Asuncion. “Chava distribuie clienţilor fideli". Pleacă de dimineaţă, trece pe la toţi, cu fiecare discută despre fotbal. S-a întors, pe gazon, în 2012. Şi în 2013. A, şi în 2014!
A semnat cu tot felul de trupe mici. Ştia că s-a îndepărtat de performanţă, dar îi era dor. A ajuns la “12 de octubre, la “General Caballero, la “Tanabi. La trupe mici, de sat, de cartier! Lumea-l dorea, dar motoraşul nu prea mai ducea. A evoluat 14 minute acum trei ani, apoi a tot încercat. N-a mai putut, n-a vrut să fie precum ursul plimbat, cu lanţul, pe la bîlciuri. S-a retras.
Poartă cu el “amintirea", in cap!
Din 25 ianuarie 2010, aşa, ca o amintire neagră, poartă, în cap, glonţul!!! Nimeni nu s-a băgat să-l scoată de acolo. Dă bineţe, împarte pîinea, le arată locul pe unde a intrat, pentru că, fără supărare, toţi vor să vadă asta, apoi se suie în maşină. Jos, în faţa scaunului din dreapta, are o minge. O priveşte. Vorbeşte cu ea. Îi spune, şoptit, “!Hola, vieja!, apoi calcă acceleraţia în miros de aluat cald. E singura sa legătură cu fotbalul.
Autor: Catalin Oprisan (gsp.ro)
