Victorie strânsă în meciul de la Polivalentă: CSM Botoșani – CSU Galați 28-24

CSM Botoșani a învins astăzi la limită pe CSU Galați, după un meci în care a condus pe aproape tot parcursul jocului.

Botoșănenii au ratat mai mult ca în orice alt meci de până acum, ceea ce le-a dat voie gălățenilor să se apropie pe tabelă, însă, într-un final, a reușit să câștige la o diferență strânsă de patru goluri.

Prima repriză a fost controlată de CSM Botoșani care a condus de mai multe ori și care a ratat foarte mult. Gălățenii au au profitat de ratările botoșănenilor și la jumătatea primei reprise scorul era egal, 5-5. Ciobotariu&Co au reușit să se desprindă la trei goluri pe finalul primei reprise iar la pauză a fost 14-11.

 

Elevii lui Radu Roșu au început mai concentrați partea secundă și au reușit să-și mărească avantajul, în minutul 40 scorul fiind 20-15. Gălățenii încearcă să revină, se apropie la un gol în minutul 51 și sunt foarte aproape de a egala. Veteranii Florin Ciobotariu și Cristian Adomnicăi au făcut diferența pe finalul jocului iar CSM Botoșani s-a impus cu 28-24 și în proporție de 90% este calificată la turneul semifinal.

Pentru CSM Botoșani au marcat: Cristian Adomnicăi (8 goluri), Silvian Stoian (6), Florin Ciubotariu (4), Vlăduț Lazoreac (3), Clsudiu Lazurcă (3), Mircea Săulescu (2), Ionuț Vamanu.

Pentru CSU Galați au marcat: Cosmin Olariu (7), Tudorel Bădărău (5), Ștefan Ionel (4), Silviu Frangulea (2), Ionuț Prună (2), Nicu Lefter (2), Simo Zoltan (1) și Daniel Ionescu (1).

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...