Ajuns la 30 de ani, Hervin Ongenda e încă unul dintre cei mai savuroși stranieri din Superliga, cu o calitate individuală remarcabilă și execuții care încântă tribunele. Dar și o productivitate apreciată la FC Botoșani! Două goluri și două pase de gol în cele 5 etape în care a jucat, ultima reușită tocmai împotriva liderului Universitatea Craiova, formația pe val din fotbalul nostru.
Originar din RD Congo, dar născut în Franța și fost reprezentant al naționalelor de juniori și tineret ale Hexagonului, creativul mijlocaș a revenit în această vară în campionatul românesc, semnând cu FC Botoșani, clubul care l-a și adus în țara noastră, în vara lui 2018.
Lansat în fotbalul mare de PSG, Ongenda a mai evoluat pentru Bastia (Franța), Zwolle (Olanda) și Murcia (Spania) înainte ca echipa lui Valeriu Iftime să-l repereze și să-l convingă să se transfere la clubul Moldovei. De la FC Botoșani a plecat de două ori, întâi spre Chievo (Italia), iar a doua oară spre Apollon Limassol (Cipru), de unde a trecut la Rapid București înainte de a reveni la… FC Botoșani!
Antrenorul care l-a adus practic pe Ongenda în România și sub comanda căruia a început să strălucească în Superliga face dezvăluiri spectaculoase despre încântătorul stranier!
„Am crezut că Ongenda e un jucător la 30 și ceva de ani!”
Marius Croitoru este antrenorul sub comanda căruia Hervin Ongenda a evoluat cele mai multe meciuri în cariera sa de până acum, 45, și cu care a avut cele mai bune cifre: 7 goluri și 6 pase de gol! Tehnicianul de 44 de ani care a pregătit FC Botoșani în două mandate rememorează primul contact cu Ongenda, care l-a marcat:
„Fabbrini, Ongenda, au fost aduși de mine. Ongenda cred că este printre puținii pe care i-am întâlnit care poate lovi mingea cu ambele picioare perfect! Avea momente la antrenamente când dădea în minge și striga „golazo” până să ajungă mingea în poartă. Am mai văzut jucători la care le sărea mingea, la el… nu!”
Cum au reușit Croitoru, Iftime și FC Botoșani să aducă un asemenea jucător la un club din nordul Moldovei, fără anvergură impresionantă?
„Congolez, a avut școala foarte bună la FC Paris, după care s-a transferat la PSG. Eu l-am adus la 22-23 de ani, iar până la momentul ăla el avea 7-8 trofee câștigate cu PSG. Nimeni n-a crezut că poate să vină un jucător de talia aia. Când mi l-a prezentat Florin Manea, eu am crezut că e un jucător la 30 și ceva de ani. Mă gândeam că unul tânăr ca el și-ar fi dorit altceva, coleg de generație cu Kimpembe, la asemenea trofee în spate… Înainte, își dorise altceva, plecase cu Makelele la Bastia, apoi în Olanda la Zwolle, a încercat să se rupă de PSG”
„Tânăr, ieftin, bun și să vină și la FC Botoșani!”
Aportul lui Marius Croitoru în adaptarea lui Ongenda la Botoșani și, implicit, în evoluțiile lui de excepție este unul foarte important. Antrenorul povestește cât și cum s-a implicat în viața stranierului:
„Tot ce însemna viața extra, familie, m-am ocupat cu totul eu. Și eu, și Ramona (soția – n.r.) ne-am ocupat de tot ce înseamnă copii, spital, grădinițe, găsit apartament… De aceea și lucrurile mergeau. Fiind orașul mic, având relații, toată lumea aproape de echipă, iar domnul Iftime dându-mi posibilitatea și libertatea să fac lucrurile acestea, puteam să mă ocup de tot. Și o făceam cu cea mai mare plăcere”
Sosirea lui Ongenda la Botoșani a fost doar o piesă dintr-un puzzle specific, de succes, cu care clubul lui Valeriu Iftime a reușit să surprindă și să crească pe scena fotbalului nostru:
„Am avut o viață agitată. Mă suna (Ongenda – n.r.) la 2 noaptea, la 3 noaptea. Hai că e copilul bolnav, hai că e răcit, hai să mergem… Este o oboseală mentală. Gândește-te că, la un moment dat, aveam între 20 și 50 de jucători văzuți pe zi. Pe zi! La momentul acela trebuia să faci o selecție în care să ai un cumul ca să poți să-l aduci: tânăr, ieftin, bun și să vină și la Botoșani! Nu erau parametri de top, erau parametri invers! Și eu trebuia să-i aduc, să-i fac să accepte, să vină și la bugetul nostru de 2.500 – 3.000 de euro, alții au venit pentru și mai puțin. Florescu, juniorii, aveau un buget mai limitat. Gândește-te că ultimii cinci fundași de la lotul național au fost de la Botoșani! Racovițan, Haruț, Dican, Chindriș… Lucrurile au fost făcute foarte ok”
Sursa: Prosport.ro