Vezi care sunt posibilii adversari ai Romaniei la barajul pentru CM 2014
Stiri Botosani Wednesday, 16 October 2013 SportVictoria cu 2-0 în fața Estoniei, după dubla lui Marica, alături de succesul Olandei de la Istanbul, 2-0, contra Turciei, ne-au asigurat locul doi în grupă, iar acum depindem de o dublă manșă care ne poate califica la turneul final. Cele opt echipe europene care merg la baraj vor fi repartizate în două urne valorice, în funcție de clasamentul FIFA calculat miercuri, patru dintre ele fiind capi de serie.
Croația, Ucraina, Portugalia și Grecia sunt astfel posibilii adversari ai României la baraj. Alături de reprezentativa noastră, în a doua urnă valorică vor fi Islanda, Suedia și Franța, anunta digisport.ro.
Danemarca este echipa de pe locul al doilea care ratează barajul, având cele mai puține puncte în clasamentul de 9 formații clasate pe doi.
Ucraina a reușit să ajugă cap de serie mai ales datorită victoriei pe care Germania a reușit-o în Suedia, 5-3, după ce a fost condusă cu 2-0.
Franța a ratat postura de cap de serie pentru un singur punct, în fața Ucrainei, 1070 față de 1071. Suediei îi ajungea și un egal cu Germania, pentru a fi în prima urnă la tragerea la sorți.
Tragerea la sorți a meciurilor de baraj din zona europeană va avea loc luni, 21 octombrie, la Zurich. Prima manșă se va juca pe 15 noiembrie, iar returul patru zile mai târziu, pe 19 noiembrie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO
Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...
Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!
La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...
O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)
Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.61 secunde