Valeriu Iftime știe cum se poate salva FC Botoșani de la retrogradare: ”Nu răsuflu mai ușor”

FC Botoșani a reușit să o învingă pe Poli Iași, scor 2-1, în cadrul etapei a doua din play-out-ul SuperLigii.

Alin Roman a deschis scorul pentru oaspeți, însă echipa antrenată de Bogdan Andone a revenit prin golurile marcate de Victor Dican și Enzo Lopez.

Valeriu Iftime: ”Cred că am putea ajunge la baraj”

Astfel, FC Botoșani s-a apropiat la doar trei puncte de salvarea de la retrogradare, iar Valeriu Iftime și-a făcut calculele.

Patronul moldovenilor este de părere că dacă echipa sa câștigă toate cele trei meciuri rămase de disputat acasă, dar și unul în deplasare, atunci va ajunge cel puțin să dispute barajul.

 

”Nu răsuflu mai ușor, e la fel de complicat în continuare. A fost un meci interesant ieri, am jucat bine, am dat două goluri frumoase. Se spune că suntem în zona asta de ce ne așteptăm noi. Mă aștept ca acasă, încă trei meciuri cu echipe ca și noi, disperate, Craiova, Dinamo, Voluntari... dacă vom câștiga aceste trei meciuri și unul în deplasare, cred că am putea ajunge la baraj, ceva de genul. Depinde și de jocul rezultatelor. Încă suntem foarte, foarte preocupați. Am revenit de la 1-0 acasă cu Iași, care nu e o echipă slabă”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sport.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 19:09

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

astăzi, 18:25

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...

O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!

astăzi, 17:42

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...