Valeriu Iftime anunță 3 localități în care se gândește să mute echipa: „Sunt discuții”!

De-a lungul anilor au existat numeroase discuții privind ridicarea unei noi arene în Botoșani, însă proiectul nu s-a concretizat.

Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, spune că ar urma să mute echipa la Suceava sau Iași, în condițiile în care „Municipalul” din oraș are nevoie de lucrări de modernizare.

La jumătatea lunii martie, finanțatorul clubului din Superligă menționa ideea unei baze sportive la jumătatea distanței dintre Botoșani și Suceava. 

Acum, Valeriu Iftime oferă 3 variante de localități în care ar putea muta clubul, în contextul în care stadionul din Botoșani i-ar putea pune probleme cu dosarul de licențiere.

 

Valeriu Iftime o mută pe FC Botoșani: „Avem discuții cu Primăria Suceava și Primăria Iași”

„Ne trebuie stadion. Am vorbit acum cu domnul primar și mi-a spus pentru prima dată: «Da, se poate face în etape, se poate licita construcție + proiectare». Mai este o chestiune legată de avizul pe care ni-l dă Federația pentru a mai juca la Botoșani.

Dacă nu schimbăm gazonul și vestiarele putem avea mari probleme la licențiere, deci este clar că trebuie să ne mutăm în altă parte. În condițiile astea, discuția cu plecatul din Botoșani este foarte adevărată.

Și în Dumbrăveni (n.r. - comună din Suceava) sunt soluții, acolo s-ar putea face un stadion. Dar sunt discuții cu Primăria Suceava și Primăria Iași. Deci în zona asta trebuie să găsim...

Efortul financiar este foarte mare pentru noi. Primăria Botoșani nu dă niciun ban, ceea ce este inadmisibil pentru fotbalul de Botoșani. Nu mă plâng de asta, e treaba mea, dar trebuie să căutăm o locație în care FC Botoșani să trăiască pe termen lung. Astăzi, cu subvenția noastră de milioane de euro, e destul de greu să avem viitor”, spune Iftime.

De-a lungul anilor au existat numeroase discuții privind ridicarea unei noi arene în Botoșani, însă proiectul nu s-a concretizat, scrie gsp.ro.

Pe plan sportiv lucrurile stau bine pentru moldoveni, care au câștigat primele două meciuri din play-out. Seria de victorii i-a urcat pe locul 8.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă de la meteorologi: Averse torențiale și intensificări ale vântului în toată țara!

astăzi, 15:46

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Astfel, de astăzi, 2 septembrie, ora 13:00, până pe 3 septembrie, ora 21:00, &icir...

O mașină de epocă americană, înmatriculată la Botoșani! (Foto)

astăzi, 15:39

Probabil că așa arăta luxul în industria auto americană din urmă cu peste șase decenii: Cadillac Eldorado decapotabil. Modelul din imagini, fotografiat de angajații RAR Botoșani,...

Primarul unei comune de la granița cu județul Botoșani „a premiat” un cetățean cu 1.500 de lei. Vezi ce a făcut! (Foto)

astăzi, 15:14

Un bărbat din comuna Plugari, unitate administrativ-teritorială de la granița cu județul Botoșani, a abandonat mai multe deșeuri pe un câmp de la marginea comunei. Cetățeanul a crezut...