U Cluj fără Bergodi la Botoșani. Secundul oaspeților: ”Ne așteaptă un meci foarte greu, un război!”

Partida dintre FC Botoșani și U Cluj se joacă în această seară, pe Stadionul Municipal din Botoșani, de la ora 20.00.

Secundul ”Șepcilor roșii”, Eugeniu Cebotaru, a spus înaintea confruntării de vineri că pentru echipa sa, la acest meci, nu există decât varianta obținerii celor trei puncte.

„Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă bine organizată, care acasă are doar o înfrângere. Botoșani e echipa cu cea mai bună defensivă, a luat doar 22 de goluri în tot campionatul și statisticile arată că e o partidă dificilă. Suntem obligați să fim atenți la faza ofensivă, să luăm deciziile corecte. Trebuie să fim foarte pregătiți din punct de vedere mental, nu trebuie să apară o relaxare, avem nevoie de o determinare de două ori mai mare decât a lor pentru a lua puncte acolo. Ei au avut un început de campionat mult mai bun, dar asta nu înseamnă că sunt acum mai slabi, mai ales că echipa e rănită, având nevoie neapărat de puncte. Când echipa are nevoie de puncte, e în stare să se mobilizeze și, cum au declarat și ei, ne așteaptă un meci foarte greu, un „război”. Te uiți în clasament și nu înțelegi de câte puncte ai avea nevoie să intri în play-off. De aceea, e mai bine să nu faci niciun calcul. E nevoie ca în primul meci pe care-l avem acum, cu Botoșani, să luăm trei puncte. Așa, avem șanse mari să ne îndeplinim obiectivul. Se poate spune chiar că e un meci de șase puncte, fiind o contracandidată directă la play-off. Au mai rămas doar trei meciuri, punctele sunt puține și clasamentul e foarte strâns”, spune secundul Eugeniu Cebotaru.

Cristiano Bergodi, tehnicianul principal la oaspeților, nu va sta pe banca echipei sale în această seară, ca urmare a suspendării pe care a primit-o în urma incidentelor din derby-ul cu CFR, astfel că locul său va fi luat de Eugeniu Cebotaru, antrenorul secund.

Bergodi a fost suspendat pentru o lună și amendat cu 10.000 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...