Simona Halep joacă azi pentru un loc în optimi la Wimbledon! Na Li a fost din nou eliminata!

Simona Halep s-a calificat ieri cu mari emoţii în turul al treilea la Wimbledon, pentru prima oară în carieră, după ce a învins-o pe Lesia Ţurenko în decisiv.

Azi va evolua împotriva elveţiencei Belinda Bencic, in direct pe Digisport 1 de la 15:30.

Partida Simonei este programată a doua pe terenul numărul 2 şi ar putea începe la 15:30. Primul duel de pe acel teren este între Raonic şi Kubot de la 13:30, iar Halep - Bencic va începe imediat după.

Adversara lui Halep din această după-amiază este considerată viitoare mare stea a tenisului mondial. A împlinit în martie 17 ani şi este deja pe locul 71 în lume! Elveţianca este considerată deja noua Martina Hingis, mai ales că este şi antrenată de mama fostei mari sportive.

Chinezoaica Na Li a fost eliminata

Na Li, numărul 2 WTA şi a doua favorită a turneului, a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon. Sportiva de 32 de ani a fost învinsă de jucătoarea din Cehia, Barbora Zahlavova, locul 43 WTA.

Jucătoarea din China a pierdut în minimum de seturi, însă de fiecare dată în tie break 7-6 (7-5), 7-6 (7-5), la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 22 de minute.

Na Li nu se află într-o formă deloc bună, fiind eliminată devreme şi la Roland Garros. Atunci a pierdut în primul tur contra Kristinei Mladenovici.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...