Sase ani de la disparitia primei pugiliste din istoria Botosaniului! VIDEO
Stiri Botosani Tuesday, 4 August 2015 SportLarisa Prisacaru a fost prima componentă a secţiei de box feminin a CS Botoşani. Legitimată în 2002, ea a reuşit numai după un an de activitate să urce pe cea de-a treia treaptă a podiumului la Campionatul Naţional de seniori. În următorii doi ani, Larisa Prisacaru a câştigat de două ori titlul de vicecampioană naţională, cucerind totodată şi două cupe ale României.
În urmă cu şase ani, pe 4 august, botoşăneanca de numai 24 de ani, care se stabilise împreună cu familia în micuţa localitate Argamarsilla de Alba din provincia Ciudad Real, se îndrepta cu maşina personală spre barul unde lucra, iar după circa patru kilometri a pierdut controlul volanului, autoturismul zburând de pe şosea şi oprindu-se într-un canal de pe marginea drumului.
În urma impactului extrem de violent, sportiva a murit pe loc. Ea a fost inmormantata la cimitirul Eternitatea.
"Astazi de implinesc 6 ani de cand a murit fiica mea in accident, in Spania. Ea a fost prima fata ce a intrat si s-a antrenat in sala de box a maestrului Victor Apetrei si tot ea a adus in sala colege de liceu si prietene. Dupa 6 luni de antrenament fetele din Botosani obtineau primele medalii la box", ne-a spus tatal Larisei, Stefan Prisacaru.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde