Rednic: ""Buga pleacă fiindcă l-am adus pe Pancu"

Rednic: ""Buga pleacă fiindcă l-am adus pe Pancu"

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorul Mugurel Buga nu mai intră în vederile sale pentru partea a doua a campionatului din cauza faptului că acum îl are în lot pe Daniel Pancu

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că jucătorul Mugurel Buga nu mai intră în vederile sale pentru partea a doua a campionatului din cauza faptului că acum îl are în lot pe Daniel Pancu.

 

"Nu am avut niciun incident cu Buga. Am discutat cu el şi i-am spus că nu mai intră în vederile mele pentru retur. Am renunţat la Buga pentru că a venit Pancu. Am acum patru atacanţi în lot, iar ca mijlocaşi ofensivi îi am pe Pancu şi Grigorie. În plus, mai vine şi un alt atacant. Eu sunt un antrenor profesionist şi n-am gândit cu sufletul. Nu vreau să îl încurc pentru că Buga este un jucător important. El trebuie să joace, nu să stea pe bară la Rapid", a spus Rednic, care a refuzat să precizeze numele atacantului care urmează să fie transferat la Rapid.

 

Întrebat dacă nu se teme că decizia de a renunţa la Mugurel Buga îi va aduce din nou critici din partea suporterilor, Mircea Rednic a răspuns scurt: "Nu mă interesează, eu răspund de rezultate".

"Eu l-am adus pe Pancu, nu suporterii"

Tehnicianul a continuat prin a afirma ca nu suporterii au fost cei care l-au adus pe Pancu in Giulesti

"S-a tot spus că Pancu s-a întors la Rapid datorită suporterilor. Ei bine nu este aşa. Suporterii nu au avut nicio contribuţie la transferul lui Pancu. Eu m-am interesat, am vorbit cu el şi cu impresarul lui cu zece zile înainte ca Pancu să aiba acea întâlnire cu liderii galeriei", a afirmat Rednic.

Tehnicianul a explicat că a durat zece zile de la discuţia lor până la semnarea contractului cu Pancu pentru că jucătorul nu era convins sută la sută să accepte condiţiile financiare oferite de club. "Trebuie să se ştie că Pancu a venit cu sufletul la Rapid. Numai şi numai cu sufletul. Pentru că el are un contract foarte mic raportat la valoarea lui. Iar transferul lui s-a rezolvat în momentul în care Pancu a acceptat contractul oferit de Rapid", a menţionat Rednic.

Mijlocaşul Daniel Pancu, ofertat şi de conducerea clubului Steaua, a semnat, pe 22 ianuarie, un contract cu gruparea giuleşteană pe şase luni cu opţiune de prelungire pe încă un an. În seara precedentă, un grup de fani conduşi de preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti, Gheorghe Răducan, s-a întâlnit cu Pancu pentru a-l convinge să nu semneze cu FC Steaua. Ulterior, suporterii au anunţat că ei l-au convins pe Pancu să revină la Rapid. www.prosport.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...