"La ora actuală, este greu să pierdem, indiferent cu cine jucăm din seria noastră`

"La ora actuală, este greu să pierdem, indiferent cu cine jucăm din seria noastră`

 MijlocaÅŸul echipei FC BotoÅŸani, Florin Ursu, este optimist înaintea dublei de săptămâna viitoare cu Delta Tulcea ÅŸi Forex BraÅŸov ÅŸi susÅ£ine că formaÅ£ia botoşăneană traversează o perioadă foarte bună,  

- Aţi reuşit un start foarte bun de campionat cu trei victorii din trei. Cum a fost jocul de la Focşani?

- În primul rând a fost un meci foarte greu din cauza terenului îmbibat cu apă. A plouat foarte mult şi din acest motiv şi jocul ambelor echipe a avut de suferit. A fost un meci de luptă, pe care noi l-am dominat de la cap la coadă şi în final am reuşit să obţinem victoria. Puteam câştiga chiar la o diferenţă mai mare, de două trei goluri, dacă nu am fi ratat dar în final important este că am câştigat. Adversarii nu ne-au pus nici un fel de probleme, asta datorită jocului bun făcut de noi. Acum important este să nu primim gol pentru că de marcat oricum marcăm.

 

- Cum îţi explici evoluţia bună atât a ta cât şi a echipei, comparativ cu sezonul trecut?

- În primul rând a fost această schimbare a antrenorilor care a dus şi la o schimbare de mentalitate. Acum muncim mult mai mult şi avem acea dorinţă de a fi cât mai sus în clasament. Şi înainte aveam această dorinţă dar nu puteam, în minutul 50-60 eram terminaţi fizic. Acum, se termină meciul şi încă mai putem alerga.

- Care este diferenţa între fostul şi actualul antrenor?

 

 

- În primul rând e mai multă disciplină la echipă. Înainte, nea Mişu a scăpat situaţia de sub control şi de aceea s-a ajuns să trăim cu emoţii finalul de campionat. Acum e altceva. Cine greşeşte plăteşte şi cel mai important este că nu se fac compromisuri pentru unii.    

 

 

- Conform înţelegerii făcute, Leo Grozavu trebuie să vă dea o primă specială, din banii lui..

- Deja ne-a spus că vom primi banii pentru că am marcat în primele 20 de minute şi nu am primit gol. Este o înţelegere a noastră cu antrenorul şi sperăm ca până la finalul campionatului doar Leo să fie cel care dă banii.

- Acest nou sistem de premiere va motivat mai mult?

- Nu cred că datorită sistemului de premiere am reuşit acest start de campionat. Nu punem banii pe primul plan ci rezultatele. Dacă avem rezultate, sigur vin şi bani. Şi anul trecut au fost bani, dar din păcate nu am putut să îi luăm.

- Urmează două jocuri foarte importante cu Tulcea şi Forex… 

- În momentul de faţă suntem pe val, avem trei victorii şi un moral bun, ceea ce ne face să credem că vom continua acest parcurs foarte bun de până acum. Important este că sunt pregătiţi şi putem face faţă în primul rând din punct de vedere fizic. După părerea mea, este mai greu meciul de miercuri de acasă cu Tulcea decât cel de la Forex. Noi suntem pregătiţi şi sperăm să facem două jocuri bune şi să ne menţinem în faţă. La ora actuală, este greu să pierdem indiferent cu cine jucăm din seria noastră, cu toate că suntem conştienţi că vor veni şi înfrângeri la un moment dat. (S.B.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...