Hidajet Hankic e portarul care a șocat lumea fotbalului cu trucul făcut celor de la CFR în meciul de Cupă, când s-a prefăcut că citește de pe o foaie albă modul în care vor executa penaltyurile clujenii.
Austriacul cu origini bosniace își povestește viața și spune că s-a îndrăgostit iremediabil de România.
- Hidajet, cum te-ai adaptat aici?
- Îmi place România. Mă simt foarte bine. Oamenii sunt foarte drăguți și mereu îți sar în ajutor. Nu mi-a fost greu, pentru că părinții mei sunt din Bosnia, iar acolo mentalitatea este asemănătoare.
- Ce știai despre noi?
- Am jucat cu Lukas Magera la Mlada și vorbeam des despre perioada petrecută de el la Timișoara. Și cu Gaston Mendy am vorbit. Mi-au spus lucruri pozitive despre România. Știam despre București că e un oraș uimitor. Sau că la Cluj și Timișoara sunt universități mari. Cunoșteam că sunt influențele slave și aici, cu multe tradiții specifice zonei din Balcani.
"I-am păcălit pe clujeni"
- S-a vorbit mult despre trucul tău din meciul de Cupă cu CFR cu hârtia goală...
- Am decis să facem cumva să-i păcălim pe cei de la Cluj. Să nu mai fie concentrați. Înainte de penalty-uri, antrenorul nostru de portari, Alin Bordeanu, mi-a dat ultimele indicații și spontan mi-a venit ideea să-i cer hârtia pe care el o ținea în mână. M-a întrebat de ce am nevoie de ea, că e goală. I-am spus că vreau să încerc ceva. Iar la penalty-uri eu mă uitam pe acea hârtie goală și m-am prefăcut că știu unde vor trage clujenii. Știam că sunt obosiți după 120 de minute și am sperat că planul va funcționa. În final, nu știu dacă a ieșit bine din cauza hârtiei, dar cel mai important e că ne-am calificat.
- Cum te-ai hotărât să alegi Botoșaniul?
- Știam multe despre Botoșani de la Martin Fraisl, portarul pe care eu l-am înlocuit. Am jucat de multe ori împotriva lui în Austria. Am vorbit și cu câțiva prieteni români. M-au convins, îmi spuneau că Botoșaniul e un club serios, care se luptă pentru play-off. Am fost surprins încă din primul moment de cât de puternică e această echipă! Toată lumea e profesionistă, se lucrează cu zâmbetul pe buze, de la jucători la întregul personal. Am văzut că este un mediu sănătos la acest club.
- Ai vreun model de portar?
- Nu. Încerc să iau de la fiecare portar mare ceva bun. Să fac un amestec propriu. Îl apreciez mult pe Ter Stegen dacă tot mă pui să aleg unul. Sunt fascinat de comportamentul lui în duelurile 1vs1, cum se joacă cu picioarele. E ceva deosebit.
"La 8 ani am știut că voi rămâne portar"
- Ai 25 de ani, care a fost cel mai greu moment din cariera ta?
- Când am retrogradat din Bundesliga cu Austria Salzburg pentru că echipa a intrat în insolvență. Aveam 21 de ani și jucam pentru un club uriaș, cu probabil cei mai frumoși suporteri din Austria. În pauza de iarnă, am primit informația că vom retrograda la finalul sezonului. Nu voi uita acel moment. 9 luni nu am primit niciun ban, dar fiecare jucător era atât de mândru că joacă pentru acel club, chiar dacă toți știam cum se va termina sezonul! Aveam probleme în a ne plăti chiria și multe altele, dar n-a contat nimic. Când ieșeam pe teren uitam totul. Voi rămâne însă mereu cu un zâmbet din acea perioadă.
- Ai fost mereu portar?
- Am început fotbalul la 6 ani, dar ca atacant, așa cum a fost tatăl meu. Eram destul de bun, marcam des, dar după doi ani, într-un moment în care portarul nostru s-a accidentat, am intrat eu în locul lui. Mi-am pus mănușile și a fost momentul în care m-am îndrăgostit de poartă. M-a încântat mereu ideea că sunt omul de echilibru, care are o responsabilitate aparte. Problema era că tatăl meu, care venea la fiecare meci, a lipsit în acel moment. Așa că mama m-a adus la stadion. Iar când tata s-a întors de la serviciu, i-am spus că nu mai sunt atacant, că am intrat în poartă. A fost șocat și furios. Chiar i-a reproșat mamei, că o dată n-a venit la stadion și uite unde s-a ajuns! A certat-o pentru că m-a lăsat. Dar nu mi-a păsat. Mi-a plăcut din prima clipă și am știut că voi rămâne portar.
- Descrie-te puțin!
- Când eram copil, cred că în unele momente am luat fotbalul prea în serios, așa că tot comportamentul meu depinde în mare parte de fotbal. Mi-a luat mult să învăț să despart fotbalul de viața privată și aș spune că trăiesc simplu acum. Îmi iubesc soția și familia, caut să petrec mult timp cu ei. De curând sunt și tată. Aceste lucruri mă fac foarte fericit, îmi arată în fiecare zi care sunt adevăratele valori în viață. Sunt genul de om foarte glumeț, o fac și la antrenamente cu Ofosu. Sunt cea mai fericită persoană de pe lumea asta. Sunt bucuros că am întâlnit mulți oameni frumoși în Botoșani. Așa că fiecare zi e una cu multe râsete pentru noi.
"Am fost fascinat cum funcționează acest club, câtă pasiune au cei din conducere și cât de mult iubesc această echipă. Se comportă cu noi precum tații. Mereu ne spun că nu trebuie să ne facem griji pentru nimic, doar să ne concentrăm pe teren" spune Hidajet Hankic
CV Hidajet Hankic
- 25 de ani
- 250.000 cota pe transfermarkt
- a trecut pe la ASC St. Paul, ATSV Wolfsberg, SK St. Andrä, LASK Juniors, Mlada Boleslav, A. Salzburg, Blau Weiss Linz și FC Wacker
Sursa: GSP.ro