Primul transfer al verii, aproape să semneze. Edi Pap, la un pas de revenire!

FC Botoșani este aproape de primul transfer al verii. Valeriu Iftime i-a promis întăriri lui Bogdan Andone, una dintre pozițiile pe care se caută jucători este cea de portar.

În mandatul lui Andone, linia defensivă a funcționat într-un mod decent, însă randamentul portarilor, indiferent că vorbim de Ducan sau Kukic, nu a fost mereu cel mai bun.

Din acest motiv, Eduard Pap a fost pus pe listă. Portarul pleacă de la Oțelul, din cauza salariului de la Galați. Dorit și în iarnă, el a confirmat că este în discuții cu Botoșani.

Da! Este adevărat. Nu voi mai continua la Oțelul Galați, deoarece nu ne-am mai înțeles la contract. Îi mulțumesc frumos lui Dorinel Munteanu pentru încrederea acordată, dar din păcate acum ne-am despărțit. Chiar dacă mă aflu în vacanță, totuși am unele discuții cu alte formații și este adevărat că există și posibilitatea să revin la FC Botoșani.

 

Dar, totuși nu este nimic sigur și nu vă pot spune unde voi juca până când acest lucru nu se va concretiza și prin semnarea unui contract. De la Oțelul am plecat cu regretul că nu am câștigat Cupa României și simt că noi am fi putut să ajungem și în play-off. Iar în finala Cupei României eu am încercat să fac tot ce a depins de mine la loviturile de la 11 metri, dar din păcate nu joc eu singur. Îmi pare tare rău că am pierdut acea finală”, a spus Pap, pentru ProSport.

Pap fusese integralist în playout și a apărat și în finala Cupei României, pentru Oțelul. La Botoșani a adunat 149 de meciuri, între 2017 și 2023. Vara trecută a plecat la Gyor, în Ungaria, dar a revenit în țară după doar jumătate de an.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!

Saturday, 6 June 2026

Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...

Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”

Saturday, 6 June 2026

Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...

Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!

Saturday, 6 June 2026

Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

-->