Valeriu Iftime spune că FC Botoșani a făcut cel mai bun meci din istorie în partida cu Farul din play-out. Finanțatorul de la Botoșani spune și cum a fost păstrat Mitrov la echipă.
Partida FC Botoșani – Farul, din etapa 2 din play-out, a oferit un spectacol fotbalistic de zile mari. Echipa din nordul Moldovei s-a impus cu scorul de 4-3, iar Zoran Mitrov a semnat un hat-trick. Valeriu Iftime s-a arătat mulțumit de prestația echipei sale.
„Au fost cele mai bune 60 de minute din istoria clubului!”
În cadrul Fanatik Superliga, Valeriu Iftime s-a arătat extrem de fericit de victoria echipei sale în fața echipei lui Hagi. Patronul de la FC Botoșani susține că era aproape să se despartă de Zoran Mitrov, care era mai mult rezervă sub comanda foștilor antrenori, însă Leo Grozavu a reușit să-l revitalizare, iar acum jucătorul trece printr-o perioadă foarte bună.
„(n.r. – Suntem cu domnul Iftime în direct) Cu fericitul Iftime! Preafericitul Iftime! Am venit acum de la biserică. Pot spune despre meciul de ieri că au fost cele mai bune 60 de minute din istoria fotbalului din Botoșani, și nu cu oricine, ci cu Farul, care știe fotbal. Ieri l-am văzut supărat pe Hagi pentru prima dată. A fost extraordinar!
Am mai avut meciuri bune cu Marius Croitoru, dar să fie atât de dinamic, inventiv… Au fost și pase din rabona și cu călcâiul, lucruri care nu se fac. Ieri a fost un spectacol fotbalistic care merită privit. La un moment dat, colegii mei au spus că ‘Și un egal era bun la cât fotbal a fost astăzi’. Merită aplaudați jucătorii!”, a spus Iftime.
„Pe Mitrov eu l-am ținut, pentru că altfel era gata să plece”
”Am fost la meci, bineînțeles! Am vreo trei fotbaliști care au trecut prin trei antrenori și abia acum se arată. Nu vreau să critic un antrenor, dar contează foarte mult în viața unui fotbalist oportunitățile pe care antrenorii le pun.
Ferreira a stat câteva luni, pe Adams trebuia să îl dăm afară… Au fost trei antrenori peste el, abia Liviu Ciobotariu l-a pus în posesie. Pe Mitrov eu l-am ținut, pentru că altfel era gata să plece. I-am prelungit contractul rugându-mă de el. A fost rezervă după meciul cu FCSB, când a dat gol. Astă-vară și Bogdan îl ținea rezervă.
Pe Pavlovic a vrut să-l dea afară Bogdan Andone și mă gândeam de ce l-am adus. De Ongenda nu mai spun nimic, pentru că eu l-am vrut. După el am mers și la Paris ca să-l conving să vină, deși nu jucase fotbal un an.
Eu am venit cu ideea de a face un interviu cu Ongenda. Nu-mi place meseria de ziarist, doar că el este un model, e un copil care și-a ratat cariera de sportiv. E un jucător care trebuia să joace la alt nivel. Acest lucru trebuie spus copiilor, până la urmă este o lecție de viață. Merită să vezi mesajul lui, de unde a fost și unde a ajuns. Este păcat, pentru că este un artist, doar că povestea lui trebuie să ajungă la alții, pentru că sunt foarte multe genii care se pierd”.
„Contează foarte mult prezența lui Leo Grozavu”
”Mitrov, Friday și Pavlovic au fost aproape să plece. Pe Pavlovic l-am ținut cu forța! Bogdan Andone nu-l voia, spunea că ‘Nu are ce face cu el’. Mie îmi spunea Daniel Șchiopu că ‘Uitați-vă de unde vine! Are peste 60 de meciuri în prima ligă din Slovenia, uitați ce e cu el, că nu e bun!’. Acum uitați-vă ce face, pictează pe teren.
Friday Adams a stat la mine vreo 6 luni de zile și nu știam ce e cu el. Spuneam ‘Ce e cu copilul acesta? Chiar nu e bun de nimic?’. Acum toți trei sunt printre cei mai buni jucători de la FC Botoșani.
Contează foarte mult și prezența lui Leo Grozavu. Toată echipa e a lui Leo, nu e a noastră, pentru că sunt exact aceiași fotbaliști ca și acum 3 luni. Cum i-a motivat Leo și cum i-a pregătit fizic… E total altceva! Eu zic că ieri a fost un meci în care Botoșani a arătat că poate face fotbal, mi-a demonstrat că putem rămâne în continuare în liga 1”, a transmis Valeriu Iftime la Fanatik Superliga.