Performanță pentru pugilista din Broscăuți: Liteanu Alecsandra, vicecampioană națională la box!

Pugilista Liteanu Alecsandra a devenit vicecampioană națională, cucerind medalia de argint la Campionatul Național de Box, desfășurat la Eforie Nord, în perioada 1–5 septembrie 2026.

Sportiva din Broscăuți, componentă a lotului național de junioare, a avut o evoluție foarte bună pe parcursul competiției, fiind pregătită și însoțită pe tot parcursul întrecerii de antrenorul său, Mihai Cabulca. Pentru Liteanu Alecsandra, această medalie reprezintă o nouă confirmare a valorii sale sportive. Este pentru a doua oară când pugilista devine vicecampioană națională în cadrul Campionatului Național de Box, competiție organizată în fiecare an în luna septembrie.

 

Performanța obținută la Eforie Nord vine într-un moment important pentru cariera sportivei. Fiind componentă a lotului național de junioare, Liteanu Alecsandra urmează să participe la un stagiu intensiv de pregătire, în vederea participării la Campionatul European de Box pentru junioare, care va avea loc la Budva, Muntenegru.

Cheltuielile aferente participării sportivei la acțiunile lotului național și la competiția internațională vor fi suportate de Federația Română de Box (FRB).

Antrenorul Mihai Cabulca consideră că rezultatul obținut este rodul muncii și al pregătirii constante: „Consider că mi-am dat toată silința și am pus toată priceperea mea în pregătirea acestei sportive. Medalia de argint obținută la Campionatul Național reprezintă o confirmare a muncii depuse și ne motivează să continuăm pregătirea pentru competițiile internaționale care urmează”.

În același timp, antrenorul și sportiva doresc să mulțumească tuturor celor care au sprijinit activitatea pugilistei și dezvoltarea boxului în comuna Broscăuți.

Un cuvânt de mulțumire se îndreaptă către doamna primar al comunei Broscăuți, ing. Dorina Tiron, pentru sprijinul acordat activității sportive, precum și către domnul Gabriel Cotun, președintele ACS Viitorul Broscăuți, pentru asigurarea bazei de antrenament în Sala Polivalentă a comunei.

Mulțumiri sunt adresate, de asemenea, administratorilor societăților comerciale care au oferit sprijin financiar pentru activitatea sportivă, prin implicarea domnului Nicolae Crihan, fondatorul secției de box. Performanța obținută de Liteanu Alecsandra demonstrează încă o dată că, prin muncă, seriozitate, perseverență și sprijinul comunității, sportivii din mediul rural pot ajunge la cel mai înalt nivel al performanței.

Pentru pugilista din Broscăuți urmează o nouă etapă importantă: pregătirea pentru Campionatul European de la Budva. Argintul național cucerit la Eforie Nord reprezintă nu un punct final, ci un nou pas spre marea performanță internațională.

Sursa: DorohoiNews

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Fotbalist de fotbalist". Valeriu Iftime a aflat ce jucător de bază de la FCSB rămâne liber în această iarnă!

astăzi, 15:41

Trei jucători ajung la finalul contractului cu FCSB în această iarnă. Este vorba despre Valentin Crețu, Risto Radunovic și Arnold Garita. În momentul de față, cele mai mici șans...

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în mers, pompierii au salvat 40 de tone de marfă și autovehiculul! (Foto)

astăzi, 14:31

Un camion încărcat cu cereale a luat foc în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Plugari. S-a întâmplat în această dimineață. Șoferul a observat că iese...

Ce spune ministrul interimar al Educației despre verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor de către autoritățile locale!

astăzi, 12:21

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale. Acesta a precizat că este...