Patronul lui FC Botoșani se plânge că are deficit de 4 milioane de euro!

Patronii altor două cluburi din Superligă s-au plâns de faptul că au deficit de milioane de euro. 

Valeriu Iftime (65 de ani), patronul lui FC Botoșani, a fost invitatul lui Alexandru Barbu la emisiunea GSP Live, și a abordat mai multe subiecte, inclusiv situația financiară a clubului.

După ce Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a dezvăluit acum câteva zile că roș-albii au un deficit de 4 milioane de euro, iar Victor Angelescu, președintele celor de la Rapid, a spus că formația giuleșteană a terminat anul 2025 cu -3 milioane la bilanț, acum și conducătorul lui FC Botoșani a declarat că moldovenii raportează o pierdere similară: 4 milioane de euro!

 

FC Botoșani este una dintre surprizele acestui sezon de Superliga, fiind în acest moment pe locul al treilea în clasament, cu gândul inevitabil la un loc de play-off.

„Eu am mare încredere în Leo și în echipă, nu a fost întâmplare până acum, eu cred că suntem mai buni, suntem pregătiți, va fi greu și la Csikszereda, la Craiova pare imposibil, dar și dacă ar fi Barcelona tot mă duc cu speranță. Eu am idealul lui Ongenda - nu contează meciul, trebuie să batem tot, dacă vrei campionatul sau în primii 3 trebuie să joci la victorii, nu să îți tremure pantalonii, să joci, să vrei, să câștigi.

Să existe încredere, omogenitate, asta contează mult. Da, ne gândim la cupele europene. Cineva m-a întrebat dacă visez, visez continuu să câștig campionatul, dar când mă trezesc nu mai sunt acolo. Asta e dorința mea, obiectivul meu, cu instrumentele pe care le am, să motivez, asta e, nu vă spun cât e de complicat, să aduci milioane de euro... E deficit de 4 milioane de euro, nu e ușor, din companiile noastre, din buzunarele noastre...

Suntem într-un moment de excepție pentru Botoșani, clubul trebuie susținut, trebuie să dăm milioane de euro, nu se câștigă ușor banii astăzi, nu e cea mai plăcută stare, dar o fac cu toată încrederea și priceperea. Cred că Botoșani poate fi o echipă care joacă în cupele europene anul acesta, având în vedere parcursul.

Da, există un deficit de 4 milioane de euro pe 2025. Bugetul total e de 6 milioane și ceva, apoi ce mai luăm din drepturi TV, bilete, puține, și restul publicitate. Aducem 3-4 milioane de euro la fotbal, an de an. O mai ducem așa până îmi vine mintea la cap. Nu e o situație plăcută”, a declarat Valeriu Iftime, la GSP Live.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...