Mutu, încrezător înainte de meciul cu FC Botoșani: Băieții vor da totul pe teren!”

Partida FC Petrolul – FC Botoșani se va disputa astăzi, de la ora 17.00, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești. Adrian Mutu își face debutul pe „Ilie Oană”, în calitate de antrenor principal al Petrolului.

Tehnicianul „galben – albaștrilor” își dorește un public cât mai numeros, care să-i împingă de la spate pe „lupi” către o victorie extrem de importantă.

„Este un meci foarte important și, dacă vrem să visăm frumos în continuare, atunci trebuie neapărat să câștigăm! Băieții sunt conștienți de acest lucru și, cu siguranță, vor da totul pe teren. Vreau să fac un apel către suporterii ploieșteni, să vină la meci și să-și susțină echipă, pentru că este foarte important să avem acest public minunat alături de noi, să simțim căldura pe care o emană și să-i împingă pe jucători de la spate”, a susținut Adrian Mutu.

 

Petrolul se află pe poziția a 8-a în clasament după jocurile desfășurate, până acum, în această etapă.

„Nu pot să spun că suntem în concurență cu Rapid sau cu Sepsi. Victoria Rapidului a tras-o puțin și pe Craiova în această luptă, așa că sunt, acum, două locuri de play-off pe care se bat mai multe echipe. Atât timp cât, matematic, avem șanse, trebuie să credem în ele și vreau de la jucatori mei să aibă mentalitate de învingători! Să intre tot timpul pe teren doar cu gândul la victorie și să nu se uite la clasament, pentru că important este să ne câștigăm noi meciurile, nu ce fac celelalte echipe”, a mai spus tehnicianul petroliștilor, potrivit observatorulph.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...