Mutu e peste Kaka

Mutu e peste Kaka

Campion mondial cu Argentina în 1978, Daniel Bertoni, acum în vârstă de 53 de ani, face parte din categoria marilor fotbalişti argentinieni. Acesta a evoluat ca aripă dreapta, apărând timp de trei ani şi culorile actualei echipe

Campion mondial cu Argentina în 1978, Daniel Bertoni, acum în vârstă de 53 de ani, face parte din categoria marilor fotbalişti argentinieni. Acesta a evoluat ca aripă dreapta, apărând timp de trei ani şi culorile actualei echipe a lui Mutu, Fiorentina. Aflat la un simpozion la Coverciano, unde a susţinut un discurs, fostul jucător nu s-a ferit să îl laude pe Mutu, catalogându-l drept un fotbalist fabulos: `Îmi plac foarte mult Kaka şi Ibrahimovic, dar sunt cu adevărat îndrăgostit de Mutu! Este un fotbalist pur sud-american, născut din greşeală în altă zonă a lumii. Cu el pe teren, Fiorentina mă încântă de fiecare dată`, a declarat Bertoni, considerând aportul decarului din trupa `Viola` drept unul decisiv.

Eliminat de Craiova

Laudele lui Bertoni sunt cu atât mai încântătoare pentru Mutu cu cât vin din partea unui fotbalist care a scris istorie în tricoul Fiorentinei, într-o perioadă bună pentru gruparea italiană. Bertoni a jucat 97 de meciuri la Florenţa între 1981 şi 1984, înscriind 27 de goluri. Interesant este că el a făcut parte din echipa care a fost eliminată de Universitatea Craiova, din Cupa UEFA, după o dublă manşă câştigată de `juveţi` cu scorul general de 3-2. http://www.prosport.ro/

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...