Muncă, pasiune, dedicare și un nou obiectiv pentru Ioana Miron: “Clar vreau să particip și să iau o medalie”! (Video)

Vicecampioană mondială de juniori, la Lima, în acest an, și dublă medaliată cu bronz la Europenele de seniori de la Sofia (2024) și Chișinău (2025), sportiva originară din comuna botoșăneană Lunca nu vrea să se oprească aici.

Halterofila Ioana Miron este una dintre sportivele de mare perspectivă ale Clubului Steaua. În vârstă de 20 de ani, Ioana are deja un palmares bogat în competițiile internaționale, într-un sport care ne-a adus mari satisfacții la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul trecut.

Vicecampioană mondială de juniori, la Lima, în acest an, și dublă medaliată cu bronz la Europenele de seniori de la Sofia (2024) și Chișinău (2025), sportiva originară din comuna botoșăneană Lunca nu vrea să se oprească aici.

 

,,Acest sport este foarte greu pentru o fată, dar noi putem să îl facem frumos, să fie ușor și frumos,” declară Ioana, din sala de antrenament.

Performanța înseamnă ore de antrenament, disciplină și dedicare printre dureri.


,, Cred că cel mai dificil lucru, cred că este nereușita din sală, unde ajungem la maximale și nu ne iese, sau putem spune chiar și durerile care sunt la antrenament,” a completat Ioana.

Visul sportivei din Botoșani continuă prin pregătirea pentru Jocurile Olimpice, unde Ioana își dorește să participe și să câștige o nouă medalie.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

72,1% dintre candidații pentru funcțiile de director și director adjunct pentru școlile din Botoșani au promovat prima probă!

astăzi, 18:25

La nivelul județului Botoșani, proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preu...

Lucas de Vega de la FC Botoșani, MVP-ul partidei cu UTA Arad!

astăzi, 18:04

Pentru evoluția pe care a avut-o pe stadionul „Municipal” contra formației UTA Arad, în care și-a trecut în cont un supergol, Lucas de Vega Lima a fost desemnat MVP-ul parti...

Imagini de toamnă cu Mănăstirea în care se află icoana care l-a salvat pe Sfântul Cuvios Cleopa! – FOTO

astăzi, 17:20

Până la Cozancea drumul pare greu, aruncat anapoda printre dealuri înalte, șerpuit prin sate vechi de gospodari strașnici, prin câmpuri încă amorțite din iarna-fără-de-i...