Mirel Rădoi, un car de nervi după incidentele de la România - Franța: "Sper să nu mai calce pe stadioane. Nu se poate tolera așa ceva!"

Atmosfera absolut superbă de luni seară, la Cesena, de la meciul România U21 - Franța U21, scor 0-0, în urma căruia ambele echipe din Grupa C au obținut calificarea în semifinalele lui Euro 2019, a fost umbrită de un incident în care a fost implicată soția lui Cristi Manea. În ambuscada creată, soția fotbalistului s-a ales cu o lovitură în figură, a fost umplută de sânge, astfel că a ajuns la spital în miez de noapte.

Potrivit Digisport.ro, Mirel Rădoi (38 de ani), selecționerul reprezentativei de tineret a țării noastre, a oferit mai multe detalii la conferința de presă, care a avut loc după meci. 

 

”A fost un incident care nu își avea locul. Au lovit-o fără motiv pe prietena lui Manea! Aș putea să spun cuvinte care mă pot depăși, dar sper că cei care au făcut aceste gesturi să nu mai calce pe stadioane. Nu se poate tolera așa ceva. Manea era devastat după meci! Fata a fost dusă la spital, o să aibă două copci”, a răbufnit Rădoi, la întâlnirea cu jurnaliștii.

Manea s-a dus la finalul meciului să-și sărute prietena, aflată în tribune, iar alte femei aflate lângă ea au dorit să-l felicite și ele pe jucător și s-au băgat în fața iubitei lui Cristi. Fotbalistul a bruscat-o pe una dintre femei, iar atunci a intervenit prietenul acesteia, care l-a îmbrâncit pe jucătorul de la CFR.

În acea ambuscadă, iubita lui Manea a primit un picior în figură și a fost umplută de sânge. Ceilalți fani din apropiere au sărit și ei la bătaie, iar Manea nu a rămas indiferent și a început să se lupte cu ei. În cele din urmă, spiritele s-au calmat, după intervenţia stewarzilor.

Echipa lui Ionuț Radu a oferit scene de nedescris la Cesena! Tricolorii au fost în culmea fericirii în Italia, după ce au ocupat prima poziție în grupa infernală, de unde nimeni nu credea că România U21 poate să iasă. La finalul meciului, naționala României a cântat și s-a bucurat alături de fani, iar jucătorii noștri l-au luat pe selecționerul Mirel Rădoi, l-au aruncat în sus și l-au îmbrățișat, ca mulțumire pentru că i-a ghidat spre o performanța uriașă, mai scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...