Mii de botoşăneni la raliu

Mii de botoşăneni la raliu

 Botoşănenii s-au dovedit mari iubitori ai sportului automobilistic, mii de persoane lunând parte la cele două probe ale etapei a treia a Campionatului NaÅ£ional de Rally Sprint ce s-a desfăşurat ieri la BotoÅŸani.  

Competiţia a început cu o probă specială în parcarea fostului magazin Botoşani, acolo unde piloţii celor 15 echipaje şi au arătat măiestria echipajul Valentin Porciseanu/Bogdan Iancu, pe un Mitsubishi EVO7 reuşind să îi impresioneze pe cei prezenţi atât cu maşina pe care o conduceau cât şi prin modul cum au parcurs traseul. La fel de spectaculos a fost şi echipajul Thomas Abraham/Rareş Siliasi pe un Mitsubishi EVO9, campioni naţionali en-titre, numai că aceştia au reuşit să intre în două obstacole. După această probă specială, a urmat o proba de macadam pe drumul forestier ce leagă Baisa de lacul Eminescu. Deşi scurtă, proba a fost destul de dificilă echipajul Bogdan Nastase/Alex Popidan, fiind obligat să abandoneze după o ieşire în decor. La această competiţie a fost prezent, doar ca spectator şi multiplul campion naţional Titi Aur, care a venit să îşi susţină fiica ce a fost copilot pe o maşină Dacia Logan. `Cu toate că am fost la început, foarte fricoşi să organizăm un concurs de aşa amploare, cu ajutorul sponsorilor, a autorităţilor locale şi cu mult suflet am reuşit să organizăm o etapă de campionat naţional de raliuri. A fost extraordinar de frumos, cel puţin la superspecială, a venit lume ca la meciul de fotbal, pe proba de la Baisa, au fost câteva mii de persoane şi mă bucur că nu au fost incidente deosebite. O singură maşină a ieşit în decor, dar în final a fost bine. După părerea mea şi a tuturor oficialilor, concursul a fost extraordinar de frumos`, a spus Augustin Damian, directorul competiţiei.

Cât priveşte organizarea şi traseul, campionul naţional Thomas Abraham s-a arătat încântat spunând: `Este foarte frumos la Botoşani, ne simţim importanţi, băgaţi în seamă, totul e perfect. E foarte bine şi sperăm ca la anul traseul să fie mai lung. Singura problemă este traseul pentru că este un efort foarte mare pentru noi, pentru doar 15 kilometri de probă specială. În rest nu am ce comenta şi mulţumesc celor care m-au invitat. Cred că Botoşaniul merită mult mai mult şi mă refer ca Botoşaniul să fie inclus în campionatul naţional de raliu şi nu doar de viteză. A fost o probă dificilă. Nu am mai întâlnit asemenea suprafaţă. Era foarte mult noroi, frunze, era foarte îngust pentru o maşină mai mare cum am eu. A fost mai dificil, dar a fost foarte frumos mi-a plăcut extraordinar de mult`. Cert este că Auto Green Club s-a înscris pentru organizarea unei noi etape de Campionat Naţional de Rally Sprint şi în 2009, când îşi propună să adune la start şi mai multe echipaje. (S.B.)

Clasament:

1. Porcisteanu Valentin / Iancu Bogdan (Mitsubishi EVO 7) 13.30,8

2. Abraham Thomas / Siliasi Rareş (Mitsubishi EVO 9) 14.07,7

3. Sauciuc Lucian / Atodiresei Diadem (Renault Clio) 14.56,4

4. Ciubotaru Paul / Gania Liviu (Seat Ibiza) 15.00,8

5. Gârbarcea Lucian / Ungur Daniel (Citroen C2 R2) 15.17,0

................................................

Marciuc Bogdan / Bostan Octavian (Lancia Delta) abandon

Năstase Bogdan / Popidan Alex (Dacia Logan) abandon 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alexandra este căutată de familie, sunați la 112 dacă o vedeți sau știți ceva despre ea!

astăzi, 15:37

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere de 31 de ani, care din luna august se afla la muncă în Olanda, iar pe data de 8 decembrie ar fi trebuit să revi...

Un scandal în Centrul Vechi a dus la acuzații de tentativă de omor!

astăzi, 14:07

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui D.F., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Botoşani. Acest...

Cuvinte sfâșietoare la moartea lui Florin: ”Mi-ai lăsat inima în bucăți!”

astăzi, 13:08

Florin a murit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat, alte trei persoane ajungând la spital. În urma lui au rămas, nemângâiați, toți cei care l-au cunoscut și ...