Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Farul Constanța!

Luni, 14 iulie 2025, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța, meci contând pentru prima etapă a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor acționa în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în scopul asigurării ordinii publice și protecției cetățenilor.

 

Accesul spectatorilor în stadion va fi permis începând cu ora 17:00. Pentru evitarea aglomerației și facilitarea unui acces rapid, se recomandă publicului sosirea din timp la porțile de intrare.

Toți participanții vor fi supuși unui control corporal preventiv, iar autovehiculele care intră în incinta stadionului vor fi verificate suplimentar, pentru prevenirea introducerii de materiale pirotehnice și alte obiecte interzise.

Recomandări pentru spectatori:

* Respectați indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor.

* Evitați implicarea în incidente care pot afecta ordinea și siguranța publică.

* Nu staționați pe scările de acces sau pe coronamentul arenei.

* Este interzis accesul cu obiecte pirotehnice, recipiente din sticlă sau afișe cu mesaje discriminatorii ori instigatoare la violență.

* Este strict interzisă pătrunderea pe terenul de joc.

Precizări legale:

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive, adresarea de injurii, amenințări sau expresii jignitoare la adresa altor spectatori, oficiali sau forțe de ordine constituie contravenție și se sancționează cu:

* Amenzi cuprinse între 150 și 400 lei sau prestarea a 70–120 ore de muncă în folosul comunității.

* În cazul amenințării forțelor de ordine, sancțiunile pot ajunge până la 750 lei amendă și 150 ore de muncă în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de 6 luni.

Jandarmeria Română reamintește că siguranța tuturor participanților este prioritară. Orice comportament antisocial va fi sancționat conform legii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferul prins cu o alcoolemie de peste 3 în sânge, plasat sub control judiciar!

astăzi, 13:04

La data de 28 august 2026, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pe numele unui bărbat, de 66 de ani, din localitatea Flămânzi, cerceta...

Credincioși din Broscăuți și Dorohoi au fost pelerini la obiective religioase și culturale din Neamț și Suceava

astăzi, 10:46

În perioada 24-26 august 2026, un grup de 55 de credincioși din parohiile din localitatea Broscăuți și din municipiul Dorohoi a participat la un pelerinaj duhovnicesc și cultural, pe parcur...

Cum funcționează decontarea directă, mecanismul prin care pacientul asigurat privat nu mai vede nicio factură

astăzi, 10:33

100% din costul serviciului este acoperit prin decontare directă în rețeaua de parteneri, cu autorizare în maximum 48 de ore lucrătoare. În afara rețelei, rambursarea acoper...