Marius Croitoru l-a făcut praf după eșecul cu FCSB: „Incredibil! Nu ai cum să ne prostești!”

FCSB - FC Botoșani 4-3. Marius Croitoru (45 de ani) a fost furios pe arbitrajul lui Istvan Kovacs la finalul partidei.

Marius Croitoru a fost foarte nervos pe Istvan Kovacs, spunând că maniera acestuia de a arbitra a fost una care a ajutat-o pe FCSB. Totuși, recunoaște meritele gazdelor pentru această calificare.

Marius Croitoru, furios pe Istvan Kovacs: „E greu să ne prostești!”

„Am fost aproape, am arătat că suntem o echipă care merită să joace acest baraj. Sunt mândru de băieți, felicit FCSB pentru victorie. Mergem în vacanță să ne reîncărcăm bateriile și să revenim mai puternici. Chiar dacă la golul doi nu a fost corner, pentru că o atinge Tavi, toată tenta a fost pentru ei.

 

Mă simt nostalgic pentru vremurile în care jucam fotbal. Incredibil, arbitrul nu a avut aceeași măsură, nu dădea faulturi la ei, iar nouă ne-a dat atâtea galbene. Ok, o faci pentru oamenii din tribune, dar pe cei de fotbal e greu să îi păcălești. Nu poți să dai galben la fiecare fază. Eu sunt obișnuit să iau, nu e o problemă pentru mine. Dacă ajungi să arbitrezi un astfel de meci... Cine spune că e cel mai bun arbitru?

Am început a doua repriză slab, am luat gol, am revenit, după care, la pauză, trei jucători mi-au cerut schimbare. Exact de unde a ieșit Diaw, pe acolo s-a luat gol. Am revenit, apoi a venit un gol după o acțiune foarte frumoasă a lui Tavi, iar lucrurile s-au simplificat pentru ei.

I-am chinuit, dar am pierdut. În ultimele meciuri le-am dat câte trei goluri. Nu avem decât să revenim mai buni. Nu putem să nu recunoaștem meritele FCSB-ului, dar cred că ne-am ridicat la nivelul lor.

Nici nu mă interesează barajul dintre Dinamo și FCSB. Cât timp echipa mea nu este implicată, nu mă interesează. Mergem în vacanță și vrem să revenim mai puternici”, a spus Marius Croitoru, la Prima Sport.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...