Marius Croitoru a spus ce trebuie să facă FC Botoșani în sezonul viitor: ”Nu ne grăbim, vrem plus valoare!”

În această perioadă, botoșănenii efectuează un stagiu de pregătire în Bulgaria, acolo unde Croitoru pune accent pe continuitatea lotului și pe completarea lui doar cu jucători care pot ridica nivelul echipei.

Marius Croitoru a spus ce trebuie să facă FC Botoșani în sezonul viitor: ”Nu ne grăbim, vrem plus valoare!”

 Marius Croitoru  Foto: Sport.ro

FC Botoșani pregătește noul sezon cu obiective mai îndrăznețe decât în stagiunea precedentă.

Antrenorul consideră că unul dintre marile avantaje ale formației este faptul că nucleul de bază a fost păstrat, iar clubul nu se grăbește să facă transferuri doar de dragul numărului.

În opinia sa, FC Botoșani are nevoie doar de câteva dubluri pentru posturile-cheie, iar cele mai bune oportunități apar, de regulă, spre finalul perioadei de mercato, când pretențiile financiare ale jucătorilor scad.

 

„Avantajul nostru este omogenitatea. Nu am pierdut jucători importanți, nu au fost schimbări mari, ceea ce pe mine mă bucură. Mai avem și noi câteva poziții de acoperit, dar nu ne grăbim, pentru că avem siguranța că jucătorii care au rămas sunt titulari, practic nu am pierdut nicio poziție. Nu ne grăbim, vrem plus valoare.

Sezonul trecut am scăpat de emoții cu patru etape înainte de final, am jucat barajul pentru Conference League, iar acum vrem mai mult. Pentru asta trăim și muncim noi.

Eu le-am spus doar că trebuie să își facă meseria și, dacă vor avea o șansă să plece la mai bine, o vor face. Botoșani nu se opune dacă există o ofertă bună. Pentru asta, trebuie ca ei să fie la un nivel bun, să fie mereu în formă și să atragă atenția.

Eu nu îmi voi schimba principiile niciodată. Ideile mele despre fotbal sunt simple. Trebuie să dăm un gol în plus față de adversar, asta îmi ocupă tot antrenamentul”, a declarat Marius Croitoru pentru Sport Total FM.

În cariera sa, Marius Croitoru le-a mai pregătit pe FCU Craiova 1948 și FC Argeș.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...