Jucătorii din FC Botoşani vor fi retestaţi pentru COVID-19 la mijlocul săptămânii

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, luni, că jucătorii echipelor Dinamo şi FC Botoşani, unde s-au înregistrat primele cazuri pozitive de coronavirus din fotbalul românesc, vor fi retestaţi la mijlocul acestei săptămâni, urmând ca după aflarea rezultatelor să primească sau nu acceptul din parte direcţiilor de sănătate publică de a reporni activitatea.

„Pentru ambele cluburi este aplicată aceeaşi regulă, izolare 7 zile, apoi retestare şi dacă testul este negativ primesc autorizare pentru revenire la locul de muncă. La mijlocul săptămânii se vor face testările şi e clar că e posibil ca ambele echipe să spună că nu s-au antrenat şi să mai ceară câteva zile suplimentare. E greu de crezut că Dinamo va juca în weekend, dar e posibil ca meciul lui CFR Cluj cu Botoşani să-l împingem pe luni-marţi, să vedem", a declarat Ştefan pentru Agerpres.

Oficialul LPF a precizat că este posibil ca apariţia cazului pozitiv de coronavirus la Dinamo să decaleze finalul campionatului: "Important este ca toţi jucătorii să fie izolaţi, pentru a nu se crea un focar. Aceste cazuri poate îngreunează un pic play-out-ul, dar deocamdată nu ne facem probleme că nu putem să-l ducem până la final, poate doar să ducem închiderea sezonului un pic mai încolo. Am vorbit şi cu deţinătorul drepturilor TV, discutăm pe marginea unui termen pentru o nouă tranşă de plată. Să se aşeze lucrurile într-o stare normală".

Joi, cu o zi înaintea reluării Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii.

Loturile echipelor Dinamo şi FC Botoşani au intrat în izolare, în timp ce Direcţiile de Sănătate Publică au deschis anchete epidemiologice.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, s-a reluat sâmbătă cu meciuri din etapa a 3-a a fazelor play-off şi play-out.

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la Ceruri și mama lui Alex, tânărul polițist care a murit după un cumplit accident: „Acum ești liniștită... Ești lângă băiatul tău”

Monday, 17 August 2026

La jumătate de an după ce unicul ei fiu a murit, Cătălina a ales să îl însoțească în Ceruri. Alexandru Rățoi, un tânăr polițist, a murit în luna martie a acest...

Fiica unui botoșănean are nevoie de sânge, APEL pentru donatori!

Monday, 17 August 2026

Fiica unui botoșănean este internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Secția Oncologie, din București și are nevoie de sânge. Eva Alexandra, î...

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile în județul Suceava. Autoritățile recomandă măsuri de protecție împotriva țânțarilor

Monday, 17 August 2026

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile s-au înregistrat în acest sezon estival în județul Suceava, a declarat, luni, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică...