Interviu la minut cu Ionuț Vamanu, noul "star" de la CSM Botoșani!

CSM Botoșani a bifat o nouă lovitură pe piața transferurilor. După Claudiu Lazurcă și Cosmin Bidașcă, doi dintre cei mai buni juniori din handbalul românesc, conducerea echipei a reușit să transfere un alt viitor „star”, Ionuț Vamanu, venit de la rivala Poli Iași.

Rep: De ce ai ales CSM Botoșani?
Ionuț: Am ales echipa din Botoșani datorită proiectului si nivelul la care este aceasta echipa. Consider că aș putea creste în valoare datorită lotului din care fac parte jucatori cu o mare experiență.

Rep: Care sunt obiectivele tale, atât pe termen scurt, adică sezonul ăsta, cât și pe termen lung, adică în cariera ta?
Ionuț: Obiectivele mele, pe termen scurt, sunt să evoluez cât mai bine în tricoul echipei din Botoșani pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor, iar pe termen lung, principalul obiectiv este să ajung să evoluez în Liga Zimbrilor.

Rep: Cum ți se pare echipa Botoșaniului, având în vedere că te-ai "duelat" deja cu ei în acest sezon?
Ionuț: Echipa Botoșaniului este o echipă care este foarte greu de învins datorită nucleului echipei, din care fac parte atât jucatori cu mare experiență, cât și jucători tineri de mare valoare.

Rep: Care crezi că este cea mai mare calitate a ta, în teren?
Ionuț: Din punctul meu de vedere, principala mea calitate este viteza.

Rep: Ai înscris de 8 ori împotriva noii tale echipe, te gândeai atunci că vei trece în tabăra rivală?
Ionuț: La acel moment nu mă gândeam că în viitor voi face parte din echipa Botoșaniului, deoarece pe moment îmi doream sa îmi ajut echipa să scoată un rezultat pozitiv.

Rep: Ai vreun mesaj pentru suporteri?
Ionuț: Îi aștept în număr cât mai mare la sală pentru a ne susține în atingerea obiectivelor.
 

(Iosif Pintilie)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Impresionantă mărturisire de credință, sute de credincioși în Procesiune cu moaștele sfântului născut într-un sat din Botoșani!

Wednesday, 22 April 2026

Sărbătoarea orașului Botoșani stă, anul acesta, nu doar sub semnul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ci și sub ocrotirea Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, ale cărui Moaște s...

Au fost găsite minorele dispărute, în urmă cu o zi, din centrul de la Pomârla!

Wednesday, 22 April 2026

Cele trei fete, la data de 20 aprilie 2026, au plecat în mod voluntar, în loc necunoscut, de la Complexul de Servicii pentru Copilul aflat în dificultate „Speranța” Pom&...

Specialiști ai Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani, formare europeană la Madrid!

Wednesday, 22 April 2026

Trei cadre didactice din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani au participat recent la o mobilitate internațională desfășurată la Madrid, în perioad...

-->