Interviu cu Mihai Ciobanu
Stiri Botosani Wednesday, 18 November 2009 SportCum caracterizaţi perioada petrecută la Botoşani?
A fost o perioadă lungă de aproape doi ani. Mai exact 22 de luni. A fost o perioadă prolifică pentru mine ca antrenor în care am avut foarte multe reuşite dar şi eşecuri. Botoşaniul a rămas în sufletul meu, mi-am făcut mulţi prieteni şi de fiecare dată mă întorc cu plăcere.
Este prima dată când reveniţi din postura de adversar…
Într-adevăr e prima dată când revin la Botoşani ca adversar după perioada în care am antrenat echipa. Înainte am mai fost cu Brăila.
Cum credeţi că veţi fi primit de suporteri?
Sunt convins că voi fi primit foarte bine pentru că eu peste tot am lăsat loc de bună ziua. Suporterii cu siguranţă vor dori ca Botoşaniul să câştige dar nu cred că voi avea parte de o atitudine ostilă. Peste tot sunt unii care contestă. Îmi aduc aminte de acel meci cu Suceava pe care l-am pierdut acasă şi ulterior a aşteptat un an să mă răzbun.Am câştigat cu 4-2 la Suceava într-un meci extraordinar şi apoi am fost criticat de unii că le-am stricat biletele la pariuri.
În ce relaţi mai sunteţi cu conducerea clubului?
Am rămas în relaţii bune. Vorbim la telefon destul de des şi în plus ne-am reîntâlnit de câteva ori.
V-aţi reîntoarce la Botoşani?
Nu este exclus să mă întorc. În meseria de antrenor nu poţi şti ce se va întâmpla pe viitor. La Botoşani cea mai mare problemă a fost distanţa foarte mare faţă de casă care era greu de suportat. Dacă voi reveni îmi iau mutaţie în Botoşani şi îmi aduc familia.
CSM Rm. Sărat e o nouă provocare?
La Rm Sărat am început un proiect de lungă durată în care încerc să formez o echipă de viitor. Am adus în lot jucători de 16-17 ani iar media de vârstă e undeva la 20 de ani. Este dificil deoarece 85% din jucătorii pe care îi avem în lot debutanţi la liga a II-a iar 35-40% dintre ei sunt aduşi din judeţ. În plus, avem mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura. La ceea ce avem, suntem o echipă de jumătatea clasamentului la liga a III-a. Cu toate acestea ne jucăm şansa şi şi nu vom abandona lupta.
Riscaţi să vă treceţi în palmares o retrogradare…
Este un risc pe care mi l-am asumat. Am în palmares trei promovări. Nu cred că e o problemă foarte mare. Încă mai este mult până la terminarea campionatului, mai avem perioada de pregătire de iarnă şi sperăm în continuare. Echipa este în creştere şi cu câteva achiziţii în iarnă poate reuşim să ne salvăm. Totul depinde de disponibilităţile financiare ale clubului.
Veniţi la Botoşani la victorie sau e bun şi un rezultat de egalitate?
Suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte dificil la Botoşani. La ora actuală suntem într-o situaţie incredibilă. Avem doi jucători suspendaţi şi şapte accidentaţi. Aş intra şi eu dar nu mă mai pot legitima. Noi suntem o echipă de moral. Dacă luăm gol s-a terminat. În plus, în ultima deplasare am fost învinşi cu 8-0 la Sportul Studenţesc.
Sursa: Liga2.RO
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?
Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...
Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!
La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...
Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!
Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.64 secunde