Incepand de JOI se pun in vanzare abonamentele pentru meciurile din Liga 1 ale celor de la FC Botosani

Conducerea clubului FC Botosani va pune in vanzare, incepand de joi dimineata de la ora 9:00, abonamentele pentru noul sezon al Ligii 1.

Abonamentele pot fi cumparate de luni pana la vineri intre orele 9:00 si 17:00, iar sambata si duminica intre orele 10:00 si 14:00, de la sediul clubului de pe Calea Nationala.

Pretul unui abonament la peluza costa 200 de lei, unu la tribuna costa 300 de lei, iar la Tribuna 0, cea acoperita pretul este de 600 de lei.

Potrivit directorului de marketing de la FC Botosani, Alexandru Chirila, incepand de joi si pana luni, suporterii care au avut abonamente in sezonul trecut sunt asteptati la club pentru a-si putea pastra locurile. Asta inseamna ca pana luni dupa-amiaza, locurile avute de microbisti in sezonul trecut nu vor fi vandute altor suporteri.

De asemenea, persoanele cu handicap, care vor sa vina la meciurile celor de la FC Botosani vor trebui sa depuna dosarul la sediul clubului pana pe 20 iulie 2014.

Preturile abondamentele au fost micsorate fata de sezonul trecut, atunci cand la peluza abonamentul era 300 de lei, iar la tribuna 400 de lei. Pretul la Tribuna 0 a ramas neschimbat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...