Iftime, mesaje acide către Becali: ”Totul se plătește, iar eroul vostru favorit de televiziune plătește pentru trufie!”

FCSB nu s-a putut impune în fața celor de la Shkendija, scor final 0-1, în cadrul primei manșe din turul doi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Bucureștenii vor evolua cu macedonenii în partida-retur, pe data de 30 iulie (ora 20.30), pe Arena Națională.

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a rămas cu gust amar în urma evoluției roș-albaștrilor.

Istoria se repetă. În anul 2022, FC Botoșani a fost eliminată din Europa League de către Shkendija, pe teren propriu, scor final 0-1. Dacă echipa lui Iftime ar fi reușit să învingă în acea seară, atunci moldovenii ar fi jucat cu Tottenham în turul următor.

 

Însă, ceea ce s-a întâmplat în Macedonia, în urmă cu două seri, a fost o tragedie. Iftime consideră că FCSB nu ar fi trebui să piardă în fața celor de la Shkendija, astfel că gruparea ar fi fost net inferioară bucureștenilor.

Însă, vinovat ar fi Gigi Becali. Iftime îl sfătuiește pe latifundiarul din Pipera să își schimbe năravurile, dacă vrea ca FCSB să revină în lumina reflectoarelor. Șeful moldovenilor consideră că elevii lui Elias Charalambous nu sunt pregătiți fizic în acest start de sezon.

„Această echipă ne-a eliminat și pe noi, dar este o echipă slabă. Meciul din Europa League s-a jucat în perioada pandemiei și a fost o singură manșă. Am avut o șansă bună atunci, deoarece am jucat și acasă. Dacă noi treceam de formația asta, dădeam peste Tottenham.

Acum văd că a bătut-o și pe FCSB, dar la FCSB se întâmplă lucruri foarte ciudate. Echipa îmi pare că nu e antrenată. FCSB s-a chinuit atât cu Hermannstadt, cât și cu Petrolul. Plus că ei au luat bătaie și prin Andorra. Însă, totul se plătește, iar eroul vostru favorit de televiziune plătește pentru trufie. Fotbalul nu se joacă doar pe la televizor și prin emisiunile de pe site-urile sportive zi de zi. Lui Gigi Becali îi place să apară zi de zi peste tot. Cu unii vorbește și la mișto, dar el tot e băgat zi de zi în seamă. Spune tot felul de trăsnăi de te doare capul.

Găsește el tot felul de lucruri de spus, doar ca să atragă atenția asupra sa. Fie că dă într-un jucător, fie că ceartă pe unul și pe altul, Gigi Becali e sunat zi de zi. Fotbalul nu se face așa. Dacă Gigi Becali nu se adună și nu își dă seama de unele lucruri, atunci s-ar putea să fie eliminat de o echipă tare slabă. Eu sper că jucătorii lui își vor reveni, deoarece în joc este numele întregului fotbal românesc!”, a spus, conform prosport.ro, Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...