Iftime i-a setat prețul lui Kevin Boli! Cât trebuie Gigi Becali să plătească pe fotbalistul ivorian

Kevin Boli a revenit în România după o mică aventură de doi ani la Samsunspor, echipa din Turcia care l-a achiziționat pe ivorian în toamna anului 2020 pentru 700.000 euro. 

Fundașul a strâns patru titluri de campion cu CFR Cluj, iar Gigi Becali și-a exprimat dorința de a-l cumpăra pe fotbalist, care are, însă, contract cu FC Botoșani până în iunie 2023.

Valeriu Iftime, acționarul formației botoșănene, i-a setat prețul lui Boli, evidențiind faptul că, în cazul în care ivorianul își dorește să părăsească formația, acceptă să plece dacă oferta este de 500.000 din partea FCSB-ului.

 

„Dacă am o ofertă bună de la FCSB şi copilul vrea să plece, nu mă pot opune. El nu e un atacant central şi nici nu are vârsta lui Compagno. Dar o treime din preţul ăsta (n.r. - 1.5 milioane de euro) putem lua şi noi. Negociabil, bineînţeles. Păi, 500.000 de euro”, au fost cuvintele lui Valeriu Iftime, potrivit Orange Sport.

Dică, supărat pe elevii săi după FCSB - Hermannstadt 2-2

Am făcut o partidă foarte slabă, nu-mi doream acest lucru, nu mă așteptam la acest lucru. După jocul cu Viking le-am atras atenția jucătorilor că urmează o partidă foarte grea. Trebuie să uităm cât mai repede această calificare. În minutul 30 am vrut să fac trei schimbări. La pauză, trebuia să schimb vreo 7-8, am gândit să-i schimb pe cei patru pentru că nu puneam probleme pe faza ofensivă. De asta am gândit să vin cu jucători cu o calitate ofensivă bună. Nici în a doua repriză nu am reușit să facem un joc bun.

Are importanță cine marchează? Am marcat goluri, problema noastră este că primim goluri foarte ușor. În careu trebuie să fim sută la sută, să reușim să marcăm goluri. Nu vreau să fac acum o analiză a unui jucător, pe mine mă interesează echipa, apoi analiza jucătorilor o fac și o spun lor în vestiar. Le-am cerut înainte de joc să avem această atitudine, am avut-o de foarte puține ori în această seară și de asta nu am reușit să câștigăm. (n.r. - despre Tavi Popescu) Este un jucător care, până astăzi, a făcut foarte multe lucruri bune pe faza defensivă. Pe faza ofensivă nu are realizările pe care le așteptăm cu toții, este un jucător de echipă națională, trebuie să avem răbdare cu el. Eu sunt cel care-l susțin și am încredere în el că va reuși să ajute echipa”, a spus Dică, după remiza cu Hermannstadt, citat de Sport.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Decizie a fraților Pavăl (Dedeman) pentru magazinele Carrefour în România! ”Un privilegiu și o bucurie!”

astăzi, 08:00

Carmen Dumitrache a fost recrutată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru postul de Director Resurse Umane în Carrefour România - lanț de magazine preluat recent de aceștia -, ...

Bradul de Crăciun care creează atmosfera de acasă

astăzi, 07:44

Unul dintre cele mai importante simboluri ale sărbătorilor este, fără îndoială, pom de Crăciun, care devine centrul natural al fiecărei case decorate festiv. Tot mai multe familii aleg as...

VIDEO – Dezastru pe calea ferată, o nouă călătorie de coșmar. S-a întâmplat în trenul Suceava-Constanța!

astăzi, 07:36

Joi seara, trenul Suceava–Constanța a lovit un camion cu ciment, vehiculul a luat foc.   Trenul IR 1952, care circula joi seara pe ruta Suceava–Constanța, a intrat în coliz...