“Gladiatorul” de la Botoșani bate granzii fotbalului din România, dar nu mai are voie să vorbească. Marius Croitoru a explicat de ce n-are licenţa PRO: Eu am jucat fotbal până la 38 de ani. Când să fac şcoala?

Patru antrenori din Liga I au ajuns într-o situaţie bizară: activează la cel mai înalt nivel, unii cu rezultate chiar bune, fără să aibă pregătirea necesară, în acte, pentru primul eşalon fotbalistic din România.

Este vorba de Mihai Iosif (Rapid), Marius Croitoru (FC Botoşani), Ilie Poenaru (Clinceni) şi Andrei Prepeliţă (FC Argeş).

Dintre aceştia, primii doi sunt chiar pe podiumul Ligii I, după şase etape, cu echipele lor.

Începând din weekend-ul trecut, cei patru au primit însă interdicţia de a veni la interviuri, neavând licenţa PRO. În aceste condiții, analizele legate de meciuri trebuie să fie făcute de „secunzii“ lor, posesori ai licenţei PRO, care sunt „principali“ în acte!

Această situaţie bizară a fost comentată de Marius Croitoru, într-o intervenţie la Digi Sport. Tehnicianul celor de la FC Botoşani, în vârsta de 40, a explicat de ce n-a apucat să-şi ia, deocamdată, licenţa PRO, reșatează adevărul.ro.

“A fost pandemie, nu s-a făcut clasă de licenţă PRO. Sunt aceeaşi generaţie cu Ianis Zicu. Noi nu avem terminată licenţa A în România. Nu avem legătură cu şcoala de antrenori din România. Dacă voi fi primit în România, cu siguranţă, cu mare plăcere. Dacă nu, voi fi nevoit să o fac în Moldova.  Sunt aceleaşi reguli UEFA ca peste tot. Acolo (n.r. - în Republica Moldova) nu cer bacalaureatul. Aici, în România, ni s-au spus anumite litere de regulament pe care le încălcam pentru că aveam doar licenţa A. Nu aveam dreptul, ca antrenor secund cu licenţa A, să particip la conferinţe, înainte şi după meciuri. Şcoala Federală nu mi-a interzis să dau indicaţii. Regulamentul specifică foarte clar: indicaţii poate să dea directorul tehnic, antrenorul cu licenţa PRO şi antrenorul cu licenţa A. Nu cred că Marius Croitoru, care are licenţa A, nu vrea să facă licenţa PRO. Nu! Eu am jucat fotbal până la 38 de ani. Când să fac şcoala?”, a explicat antrenorul FC Botoșani, Marius Croitoru, conform sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta