FC Botoșani a pierdut ieri seară meciul de pe Municipal în fața CFR Cluj ceea ce a asigurat clujenilor titlul de campioană a României pentru a patra oară consecutiv.
FC Botoșani a pierdut cu 1-0 după autogolul lui Alexandru Ţigănaşu, în penultima etapă a play-off-ului, ceea ce l-a determinat pe patronul FCSB, Gigi Becali, să spună că nu a mai văzut un asemenea gol.
"Nu am văzut așa gol în viața mea. Cum se duce în poartă, de ce nu a dat cu capul, cu pieptul, cu piciorul. Pe cuvând nu am văzut așa gol niciodată, precum cel de la CFR azi. Dar, nu insinuez nimic, să fim serioși! Am zis că felicit CFR-ul pentru titlu.
Dar, credeți-mă, nu am văzut asemena gol în viața mea. Oricum, CFR era campioană! Să ziceam că ieșea un egal în acest meci și că băteam noi Craiova. Aveam noi vreo șansă cu ei, în ultima etapă? Nu aveam! I-am bătut în campionat, dar acolo nu era presiune.
Copiii de la noi au dominat campionatul, au condus sezonul. Dar, când e emoție, presiune, jucătorii noștri tremură, că sunt copii.", a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, la Digi Sport.