FRF amendată pentru meciul de la Botoşani

UEFA a amendat Federaţia Română de Fotbal (FRF) cu 5.000 de euro pentru deficienţe organizatorice la jocul din preliminariile Euro 2011 dintre reprezentativele de tineret ale României şi Insulelor Feroe disputat pe "Municipalul" botoşănean. Sancţiunea a fost aplicată de forul european pentru că a fost permis accesul publicului pe locuri unde nu erau scaune, respectiv la cele două peluze.

Oficialii Federaţiei au răsuflat însă uşuraţi, după ce au aflat sancţiunea, având în vedere că riscau să primească o amendă până la 50.000 de euro. "Pot spune că am scăpat ieftin. Am fost înştiinţaţi încă dinaintea jocului de observatorul forului european că dacă vom permite accesul publicului la peluze vom fi sancţionaţi, însă cei de la FRF şi-au asumat responsabilitatea şi ne-au spus să permitem accesul publicului, pentru ca atmosfera să fie cât mai călduroasă şi favorabilă «tricolorilor». Această sancţiune va fi suportată de FRF, nu de FC Botoşani, chiar dacă noi am fost organizatorii evenimentului", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani şi membru al Comitetului Executiv al FRF. Meciul cu Rusia se va juca tot la Botoşani

În ciuda sancţiunii, oficialii Federaţiei sunt decişi să le facă pe plac elevilor lui Emil Săndoi, aceştia cerând ca jocul cu Rusia din 4 septembrie 2010, care ar putea fi decisiv pentru calificarea la turneul final, să se dispute tot pe "Municipal". Preşedintele FC Botoşani a afirmat că a discutat recent despre posibilitatea ca acest meci să se dispute la Botoşani şi a recunoscut că şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mari. "Am vorbit cu directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, cât şi cu selecţionerul Emil Săndoi. Ambii, în special Săndoi, mi-au spus că îşi doresc ca acest meci să se dispute la Botoşani, deoarece au avut parte de un public şi o atmosferă formidabilă şi de condiţii excepţionale. Totul depinde acum de noi, deoarece va trebui să mai investim în stadion, în special să punem scaune la peluze", a adăugat Şfaiţer.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: Monitorul



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Percheziții într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată! - VIDEO

astăzi, 11:37

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au pus în executare marți, 3 noiembrie, un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Trușești, la...

Un botoșănean este campion european la 55 de ani! (Foto)

astăzi, 11:07

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, în Bulgaria a avut loc Campionatul European de Karate WSF. În cadrul acestei competiții, sensei Petru Ispas 6 DAN a obținut medal...

Un bărbat din Iași a fost „sechestrat” în propria curte, după ce o mașină din Botoșani i-a blocat ieșirea!

astăzi, 10:40

Un bărbat din Iași a avut un șoc pe data de 3 noiembrie 2026, când a vrut să iasă din curte. Acesta locuiește pe strada Poligon, în zona Copou, iar în dimineața respectivă a ...