Fratele lui Marius Croitoru a dat lovitura după ce a preluat o echipă de tradiție: ”Mă bucur tare mult că am fost ales”

Noul antrenor spune că primul obiectiv este formarea unei echipe competitive, care să se bată la promovare.

Fratele lui Marius Croitoru a dat lovitura după ce a preluat o echipă de tradiție: ”Mă bucur tare mult că am fost ales”

   Foto: primasport.ro

Fratele mai mare al lui Marius Croitoru, Florin Croitoru, a preluat banca tehnică a Forestei Suceava, ce evoluează în Liga 3.

Croitoru va evolua cu Foresta în Seria I, unde a mai pregătit în trecut pe Huşana Huşi, Ştiinţa Miroslava, CSM Paşcani şi Dante Botoşani.

Obiectivul sucevenilor este promovarea în Liga 2 peste două sezoane, clubul fiind în al şaselea sezon în al treilea eşalon.

”Este o nouă provocare pentru mine, o provocare frumoasă. Mă bucur tare mult că am fost ales de către noua conducere a clubului din Suceava şi sper ca împreună să ne îndeplinim obiectivul. Sorin Paraschiv se va ocupa de echipă pe viitor, el a apelat la mine şi ne-am înhămat deja la muncă. Este un proiect pe termen lung, pe cel puţin doi ani. Primul obiectiv al nostru este ca în sezonul acesta să formăm o echipă competitivă, care în campionatul următor să se poată bate la promovare. Sigur, Foresta este un nume în Liga 3 şi toată lumea aşteaptă rezultate. Dar lumea trebuie să înţeleagă că este un nou început. Trebuie să facem lucrurile corect, să avem răbdare pentru a forma o echipă competitivă. Vom încerca să fim în primele patru la finalul campionatului, dar obiectivul este crearea unei echipe pentru ca anul viitor să putem promova”, a declarat Florin Croitoru pentru Liga2.ro.

 


”Cunoscut mai mult ca fratele mai mare al lui Marius Croitoru”

Numirea lui Croitoru la Foresta Suceava nu este văzută cu ochi buni de toată lumea.

”Florin Croitoru, în vârstă de 44 de ani, care este cunoscut în lumea fotbalului mai mult ca fratele mai mare al lui Marius Croitoru, antrenorul fără licență care tocmai s-a despărțit de FC Botoșani din cauza rezultatelor slabe. Oare domnul Croitoru II o fi având licență de antrenor sau pe la liga a IV-a nu îți trebuie?”, a scris în Monitorul de Suceava editorialistul Sorin Avram.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...