Fotbalul mioritic, după modelul spaniol!

Fotbalul mioritic, după modelul spaniol!

 Adunare FRF  Liga2.RO

Membrii Adunării Generale a FRF au luat ieri în discuţie adaptarea competiţiilor interne modelului spaniol, începând cu sezonul 2014-2015. Acesta ar înseamna ca Liga a II-a să treacă la o singură serie cu 20 sau 22 de echipe, iar al treilea eşalon va fi format din trei serii cu câte 20 sau 22 de echipe.

Ediţia viitoare a Ligii a doua îşi va păstra formatul actual, primele modificări urmând să apara în sezonul 2010-2011, după cum urmează:



Liga I - 18 echipe din care vor retrograda 4;

Liga II - două serii a câte 16 formaţii şi vor retrograda câte 3 din fiecare serie;

Liga a III-a - şase serii a câte 16 echipe şi vor retrograda locurile 14, 15, 16, plus cele mai slabe trei locuri 13.



Hotărârea de astăzi înseamnă, în acelaşi timp, o renunţare la proiectul propus de Mircea Sandu, preşedintele FRF, acesta militând în ultimele luni pentru un sistem competiţional la nivelul ligii a doua cu două serii a câte 12 echipe, cu stabilirea ierarhiei finale în urma turneelor play-off şi play-out. Acest sistem nu este însă agreat de preşedinţii de cluburi şi nu a mai fost supus votului Adunării Generale.

 

Necesitatea modificării sistemului competiţional, pentru ligile II şi III, a apărut cu mult timp în urmă, din cauza valorii scăzute a competiţie determinată de situaţia economico-organizatorică precară a multor cluburi, ceea ce a dus la alterarea campionatului, prin retragerea sau desfiinţarea unor grupări.
 

 

Totuşi, trebuie spus că termenul de cinci ani pentru reformarea sistemului competiţional este mult prea mare, fotbalul românesc având nevoie de o schimbare mult mai rapidă care să ducă la creşterea sa valorică. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această dimineață: Focul a făcut scrum două mașini!

astăzi, 07:16

Două mașini parcate într-o gospodărie din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Pro...

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici!

astăzi, 07:15

Un om sparge o bancă și ia câțiva ostatici. Întreabă agresiv pe primul reținut: - Spune-mi, m-ai văzut jefuind banca? Ostaticul răspunde: - Da! Fără să mai st...

Calendar Ortodox, 29 octombrie 2026: Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa

astăzi, 07:00

Sfânta Anastasia a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când pornise iarăşi mare prigoană împotriva creÅ...