Fostul jucător de la FC Botoșani, care ”poate juca la orice echipă din SuperLigă”, a semnat!

La noua echipă este cel mai valoros jucător din lot, cu o cotă de piață de 550.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

La două luni și jumătate după ce s-a despărțit de FC Botoșani, Aldair Ferreira (28 de ani) și-a găsit echipă. Total surprinzător, a semnat cu vietnamezii de la Cong An Ho Chi Minh City.

Mijlocașul angolez a plecat liber de la Botoșani, deși în iarnă Valeriu Iftime se arăta încrezător în faptul că Aldair își va prelungi angajamentul. 

În perioada de mercato din iarnă, Gigi Becali s-a interesat de serviciile lui Aldair, însă fotbalistul nu a ajuns la FCSB pentru că Iftime a cerut 500.000 de euro pentru transfer, deși mijlocașul se afla în ultimele 6 luni de contract.

 

Ulterior, n-a mai fost pe radarul patronului roș-albaștrilor. ”Nu am mai insistat să prelungim contractul cu el. Acolo e o zonă în care mai avem niște jucători. Și el a vrut să plece, iar noi nu am vrut să forțăm nota. El poate juca oriunde în țara la un club de Liga 1, pentru că este talentat. E un tip cuminte, ascultător. Mi-a plăcut mult de el”, a spus finanțatorul de la Botoșani, pentru digisport.ro.

Aldair Ferreira a semnat cu Botoșani în ianuarie 2024, după ce a plecat de la Dziugas (Lituania). De-a lungul carierei, a mai jucat la Oliveirense, Vilaverdense, Cova Piedade, Etar, AS Rodos și Vlachioti.

”El e fotbalist de fotbalist, e cam cel mai talentat jucător în zona asta (n.r. mijlocul terenului) din Liga 1. Am oferte din afară pentru el. Sunt convins că-l vrea Bogdan Andone la Argeș, dar n-are bani. Sunt convins că-l vrea antrenorul de la Craiova. Aldair e fotbalist, are o calitate teribilă. Aldair e mai talentat decât Șut, poate nu e la fel de muncitor”, a mai declarat Valeriu Iftime, în urmă cu câteva luni.

Un assist în 29 de meciuri a adunat Aldair în sezonul 2025/2026 la Botoșani.

4 titluri de campioană în Vietnam are în palmares Cong An Ho Chi Minh City, noua echipă a lui Aldair, ultimul cucerit în sezonul 2001/2002.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ai telefoane vechi și încărcătoare stricate prin sertare? Pregătește-te să le duci la Poștă!

astăzi, 08:06

„Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi!”. Românii vor putea scăpa gratuit de telefoanele mobile vechi, încărcătoarele, cablurile și aparatele electrice ...

Firmă de pază, obligată de instanță să reangajeze un salariat concediat și să-i plătească salariile restante!

astăzi, 07:46

Curtea de Apel Suceava a luat act de renunțarea unei firme de securitate la apelul formulat împotriva unei sentințe prin care Tribunalul Botoșani anulase concedierea unui agent de pază și o...

Profesorul Vasile Postolachi și punțile de prietenie între România și Spania!

astăzi, 07:28

Patru elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au ajuns pe meleagurile basce din Spania în cadrul proiectului „Fecioara Maria –...