FC Botoşani are posibilitatea de a achiziţiona jucători chiar dacă de aproape două luni campania de transferuri s-a încheiat. Conducerea clubului FC Botoşani încearcă să perfecteze în aceste zile unul-două transferuri de la formaţia braşoveană Forex, care tocmai s-a retras din campionat. `Ne ajută retragerea echipei Forex, cu toate că mi-aş fi dorit să nu fi fost acum etapă intermediară şi să fi avut liber o sâmbătă. Să fi avut două săptămâni la dispoziţie. Am avut un program destul de încărcat şi fie că vrem sau nu trebuie să recunoaştem că jucătorii aceştia nu au fost obişnuiţi să joace într-un asemenea ritm. Sunt tineri, fără experienţă. A fost dificil şi pentru ei`, a spus Leo Grozavu, care a adăugat: `Jucătorii de la Forex sunt liberi de contract. Încercăm să ochim şi noi ceva de pe acolo. Să cântărim destul de bine pentru că dacă luăm jucători de la o echipă care a făcut doar patru-cinci puncte nu e în regulă. Noi vrem să luăm jucători de la echipe care fac mai multe puncte. Asta nu înseamnă că au jucători slabi. Ne interesează pe acele posturi unde avem şi noi nevoie. M-ar fi interesat un fundaş dreapta care am înţeles că e şi tânăr. Să vedem`. Cert este că la momentul acesta, FC Botoşani se confruntă cu mari problme pe banda dreaptă acolo unde ar avea nevoie atât de un fundaş cât şi de un mijlocaş. (S.B.)
FC Botoşani vrea un fundaş dreapta de la Forex
Stiri Botosani Thursday, 23 October 2008 Sport
Conducerea tehnică a FC Botoşani încearcă să îşi rezolve problemele de pe partea dreaptă cu jucători de la Forex Braşov, o echipă ce în această săptămână s-a retras din campionat, iar toţi fotbalişt
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...
Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”
Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...
Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!
România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde