FC Botoșani - Universitatea Craiova 1-0! Victorie mare pe Municipal

FC Botoșani a reușit să câștige primul meci al anului 2023, 1-0, în fața Universității Craiova. Meciul a marcat prima victorie a lui Flavius Stoican pe banca echipei noastre. Iată cele mai importante faze ale meciului.

Final de meci! Giedrius Arlauskis a generat un scandal monstru în drumul spre vestiare, supărat că un copil de mingi a întârziat o repunere din 6 metri. În încăierarea generală care s-a iscat în fața intrării în tunelul care duce spre vestiare, arbitrul Radu Petrescu a acordat un cartonaș roșu și un cartonaș galben. 

Min. 81: Șutul deviat al lui Rivaldinho este reținut fără mari probleme de Eduard Pap.

Min. 74: Vătăjelu a trimis pe lângă poartă dintr-o lovitură liberă de la mare distanță.

Min. 70: La cealaltă poartă, Alexandru Crețu a trimis puțin pe lângă vinclu cu o lovitură de cap!

Min. 69: Alin Șeroni a fost aproape de un euro-gol, dar șutul său din voleu s-a dus puțin peste poarta lui Arlauskis!

Min. 54: Scandal între jucătorii celor două echipe după ce Rivaldinho l-a lovit cu cotul pe portarul Pap în urmărirea unei mingi trimise în adâncime. Ambii au fost avertizați de arbitrul Radu Petrescu. 

Min. 53: Replica oltenilor! Portarul Pap a intervenit excelent la șutul puternic trimis de Nistor, cu piciorul stâng, de la distanță.

Min. 51: Moldovenii au ratat prima ocazie a reprizei secunde! Zabou a șutat slab, mult pe lângă poartă, din marginea careului de 16 metri.

A început repriza secundă!

Finalul primei reprize!

Min. 45+4: Markovic șutează cu interiorul piciorului drept la colțul lung, dar mingea este deviată de un adversar și se duce peste poartă.

Min. 36: GOL FC BOTOȘANI! Sebastian Mailat s-a trezit cu mingea în față în 7 metri, poziție centrală, după o deviere a unui adversar, și a șutat din prima cu piciorul drept, sub bara porții apărate de Arlauskis!

Min. 24: Zabou a scăpat singur cu portarul, dar a fost blocat exact în momentul șutului de către Găman. Moldovenii au cerut penalty, dar arbitrul Radu Petrescu a dictat fault în atac. 

Min. 12: O nouă ocazie ratată de FC Botoșani! Zabou a șutat pe lângă poartă de la mare distanță.

Min. 11: Replica moldovenilor! Șutul lui Mailat a fost deviat în corner de Găman.

Min. 2: Prima ocazie a meciului! Dan Nistor a șutat slab, mult pe lângă poartă, de la circa 12 metri, poziție centrală, fără marcaj.

A început meciul!

Echipele de start:

FC Botoșani: 1. Pap - 14. Mboko, 3. Mutombo, 32. Șeroni, 30. Țigănașu - 4. Ivanov, 6. Dican, 99 Zabou - 77. Dragu, 10. M. Roman II, 26. Mailar

Rezerve: 82. Ureche, 19. Patache, 33. E. David, 93. Pinson, 9. Golofca, 17. S. Kamara, 11. M. Roman, 8. E Florescu, 80. Cărăușu

Antrenor: Flavius Stoican

Universitatea Craiova: 87. Arlauskis - 23. Căpățăînă, 25. Găman, 3. Mitrea, 5. Vătăjelu - 4. A. Crețu, 6. V. Screciu - 16. D. Nistor - 24. Roguljic, 20. J Markovic, 9. A. Ivan

Rezerve: 21. L. Popescu, 27. Martic, 34. R. Silva, 8. Mateiu, 37. Danciu, 7. Cîmpanu, 31. Ișfan, 17 Rivaldinho

Absenți: Bancu, Baiaram (accidentați)

Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: Municipal (Botoşani)

Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti) / A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti) / Arbitru VAR: Barbu Marian (Făgăraş), Arbitru AVAR: Vornicu Adrian (Iaşi)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Radiografia amară a unui oraș care nu mai poate supraviețui doar din faima unui trecut, nici în umbra unor genii! - FOTO

Friday, 31 July 2026

Imaginile cu patrimoniul orașului Botoșani, articole despre zidurile încărcate de istorie care zac în părăsire, unele ”salvându-se” de suferință prin autoprăbuși...

Bolojan: ”Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august!”

Friday, 31 July 2026

Guvernul a oficializat vineri, 31 iulie, instituirea stării de alertă în energie și a aprobat deblocarea rapidă a unor resurse financiare din Fondul de Rezervă pentru implementarea unor sol...

Succes extraordinar pentru Simona Radiș și echipajul 8+1: RECORD european la Varese!

Friday, 31 July 2026

Simona Radiș, Adriana Adam, Amalia Chelaru, Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Geanina Juncanariu, Cristina Drugă și Victoria Petreanu (cârmaci) au dominat cursa și au stabilit un...