FC Botosani: Schimbare de obiectiv

FC Botosani: Schimbare de obiectiv

 FC Botosani antrenament  Stiri Botosani

Chiar dacă a pierdut etapa trecută la Giurgiu, conducerea clubului vrea la finalul acestui sezon o clasare pe unul din primele patru-cinci locuri ale clasamentului seriei I a ligii secunde.

După problemele financiare din sezonul 2008/2009, în vara anului trecut conducerea clubului a stabilit ca obiectivul pentru noua ediţie de campionat va fi evitarea retrogradării. Între timp, deşi echipa se află doar pe 12, obiectivul s-a modificat şi oficialii botoşăneni vor mai mult. Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani, susţine că formaţia locală trebuie să termine pe un loc cât mai bun în clasament pentru a reuşi la finalul acestui sezon să vândă cel puţin un jucător. Oficialul botoşănean estimează că în vara acestui an va fi foarte greu de vândut jucătorii pe sume importante care să acopere o parte din bugetul clubului. Acesta susţine că anul acesta mai multe echipe nu vor mai avea bani pentru a continua şi în aceste condiţii vor exista jucători liberi de contract.

"Totul va depinde de evoluţia echipei. Dacă vom avea un retur bun şi vom termina în primele patru-cinci locuri din serie, avem şanse să vindem unul-doi jucători. Este singura noastră şansă să ne rotunjim bugetul. Avem la ora actuală câţiva jucători monitorizaţi de echipe din prima ligă. În plus, avantajul nostru este că evoluăm multe jocuri în Bucureşti şi jucătorii vor fi monitorizaţi", Cornel Şfaţer, preşedinte FC Botoşani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!

astăzi, 09:09

În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...

Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO

astăzi, 08:34

Parohia Hudești, aflată în  Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...

Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, pe listă se află și Botoșaniul!

astăzi, 08:16

Suma totală pe care autoritățile locale nu o pot asigura din venituri proprii pentru a achiziționa combustibilul pentru încălzire în această iarnă se ridică la 300 de milioane de l...