Clubul FC Braşov beneficiază de sprijinul Federaţiei Române de Fotbal care a decis să amâne cu două zile, meciul cu FC Botoşani programt să se dispute sâmbătă. Deşi în mod normal în astfel de situaţii, amânarea meciului se face de comun acord, de această dată clubul botoşănean nu a fost consultat, Federaţia Română de Fotbal trimiţând ieri la prânz o adresă prin care această partidă se amână. Dumitru Brânz directorul executiv al FC Botoşani a spus că amânarea meciului reprezintă un dezavantaj pentru gruparea botoşăneană, dar că prea multe nu se mai pot face. `Am primit o adresă la club din partea FRF prin care suntem anunţaţi că meciul programat sâmbătă se va disputa luni. Conform regulamentului amânarea meciului se poate face în caz de forţă majoră sau la solicitarea clubului şi de aceea nu cred că se va reveni asupra deciziei`, a spus Dumitru Brânză. Din câte se pare, amânarea meciului a venit ca urmare a solicitării clubului braşovean care miercuri întâlni într-un meci restant Prefab. 05 Modelu. Cum ar fi fost prea obosiţi să joace sâmbătă la Botoşani, braşoveni şi-au amânat meciul, conducerea FRF, acceptând această solicitare. Amânarea acestui meci, reprezintă pentru clubul botoşănean o pierdere de câteve zeci de milioane de lei deoarece în mod sigur luni la ora 14.00 stadionul nu va putea fi plin.(S.B.)
FC Botoşani - FC Braşov: FRF a amânat meciul pentru luni
Stiri Botosani Monday, 29 October 2007 Sport
Deşi era programată să se dispute sâmbătă de la ora 14.00 partida dintre FC Botoşani şi FC Braşov a fost amânată pentru luni 5 noiembrie la solicitarea braşovenilor care vor disputa miercuri o restanţă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!
Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...
Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!
În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.98 secunde