EUROPA LEAGUE: Fanii polonezi au luat cu asalt hotelurile din Botosani, unul dintre ele fiind ocupat complet!

Calificarea in turul doi preliminar al Europa League a fost o bucurie imensa pentru suporterii echipei FC Botosani, dar si pentru hotelieri.

Imediat ce au aflat ca FC Botosani a trecut de georgienii de la Tskhinvali, fanii polonezi au inceput sa faca rezervari la hotelurile din Botosani. Aceasta performanta a clubului botosanean aduce incasari importante la bugetul local, avand in vedere ca sunt asteptati la Botosani aproximativ 500 de suporteri polonezi, care vor lasa bani in oras.

Staff-ul Legiei Varsovia, jurnalistii plus 20 de suporteri s-au cazat la Hotelul Rapsodia, in timp ce la Hotelul Maria sunt rezervari pentru inca 20 de suporteri. Hotelierii asteapta ca dupa finalul meciului sa se mai rezerve camere.

Punctul "zero" al fanilor polonezi va fi Hotelul Premier, acolo unde toata cladirea a fost rezervata acestora. Aproximativ 50 de persoane vor fi cazate acolo, insa conducerea hotelului asteapta la hotel aproximativ 400 de suporteri, printre care membri ai galeriei, pentru o "Petrecere Campeneasca", organizata in cinstea polonezilor.

Intre orele 12:00 si 18:00 galeria si fanii Legiei sunt asteptati la Premier pentru a manca, iar incepand cu ora 18:00 acestia vor fi insotiti de jandarmi si politisti catre stadion.

 

Spune-ne opinia ta