E război total între Becali și juristul de la Steaua. ”Are casă cu etaj la Botoșani, dar nu are scară pe dinăuntru!”

Juristul CSA Steaua este ferm convins că patronul FCSB-ului și fostul șef al LPF nu ar fi deloc străini de situația în care a ajuns, aceea de a se teme pentru propria viață.

Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, se teme pentru viața lui, mai ales după ce, în cursul zilei de luni, a sesizat disparația prezoanelor de la mașină, chiar în timp ce se afla la volan. Oficialul CSA-ului susține că sunt persoane care-i doreasc răul, neuitând scandalul fără sfârșit în care se află cu Gigi Becali.

Florin Talpan este panicat după ce a fost atacat verbal de Gigi Becali și Dumitru Dragomir, în timp ce alte persoane ar fi început să-l amenințe cu moartea.

 

„Mă simt în pericol. Mi-au spart luneta, geamurile la mașină de nu știu câte ori. Nu se poate așa ceva. Eu nu mai folosesc mașina personală decât foarte rar din această cauză. Familia mea reacționează cu mare teamă și cu frică, nu este posibil să se întâmple lucrul acesta. Am ajuns în România să fim amenințați că ne facem treaba? Să ne fie frică să mergem pe stradă? Mă atacă domnul Dragomir, domnul Becali şi au început să mă ameninţe cu moartea fel de fel de persoane. Sunt urmărit şi m-au ameninţat cu moartea. Totul din cauza lui Gigi Becali şi a domnului Dragomir”, a spus Florin Talpan.

Gigi Becali nu a rămas dator și i-a oferit o replică pe măsură lui Florin Talpan, amuzându-se, totodată, copios pe seama spuselor juristului de la CSA Steaua.

„Să vă zic ceva, să râdeți. A fost cineva la casa lui din Botoșani. El are casă cu etaj, dar nu are scară, să urci la etaj pe dinăuntru. Are scară-scară, de lemn, pe afară, are gaură prin tavan. Acum trebuie să fac încă un proces, că am unu de executare pe 25.000, dar acum îmi mai trebuie un proces pentru ceilalți 5.000. Eu am un cont unde bag bani și plătesc numai de acolo. Și am băgat 100.000 și când să plătesc, mi-a zis banca faptul că mi-a blocat Talpan contul. Și eu zic ‘cum, domne, ca el are sa-mi dea 25.000’. Și cică nu, că eu am să-i dau 5.000. Râdem, dar omul ăsta nu are ce căuta în instituțiile statului, că ne batem joc de statul asta”, a spus Gigi Becali la România TV.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...