Dispariții misterioase din echipa Botoșaniului după meciul cu Dinamo. ”Sunt niște lași!”

Mai mulți jucători de la FC Botoșani s-au dat loviți după 0-2 cu Dinamo și au refuzat să joace cu Oțelul.

Chiar și fără ei, ultima clasată a reușit să obțină prima victorie a sezonului chiar la ultima apariție din 2023. Eduard Florescu, marcatorul ambelor goluri ale Botoșaniului de la Galați, a vorbit deschis despre problemele din echipă.

„Nu știu dacă multă lume a observat un mic aspect: s-au cam rărit rândurile după meciul cu Dinamo. Îmi cer scuze dacă o să-i jignesc. Sunt niște lași! Unii au venit cu niște accidentări după meciul cu Dinamo, așa, peste noapte. O fi venit cineva noaptea, când dormeau, și le-a dat peste genunchi. Ne-a mers bine, așa puțini câți am fost. Domnul Iftime, după 21 de meciuri fără victorie, a venit la noi și ne-a zis să avem încredere, să muncim și ne-a anunțat că o să ne achite datoriile. Ne uitam unii la alții, cred că e ceva anormal în România. E puțin ciudat, ne-a șocat pe toți. Sper să răsplătim această încredere și să salvăm echipa”, a spus Eduard Florescu la Digisport.

 

Printre absenții Botoșanului la Galați s-au numărat Benzar, Pius sau Pinson.

„Nici n-am știut să mă bucur!”

Florescu spune că nici n-a știut cum să se bucure după dubla pe care a reușit-o cu Oțelul.

„I-am scris și lui Moș Nicolae, n-a venit. Acum a venit Moș Crăciun mai repede. Încheiem cu o impresie bună, să zic așa. Am câștigat cu o echipă foarte bună. Ne bucurăm. A venit vacanța, ne încărcăm bateriile. Bine, au fot descărcate de când a început campionatul. Nu doar în seara asta, ci în mai multe partide am arătat că se poate. Nici n-am știut să mă bucur. Eram obișnuit să iau mingea și s-o pun la jumătatea terenului, să mă grăbesc reluarea jocului. E foarte frumos. Nu mă așteptam. A fost o serie groaznică, au fost nopți nedormite, ne bucurăm că s-a terminat seria asta neagră. Așteptăm pregătirea de iarnă, să încărcăm bine acolo și să revenim mai puternici”, a adăugat Eduard Florescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...