Derra va fi operat la genunchi

Derra va fi operat la genunchi

Mijlocaşul african al echipei FC Botoşani şi-a încheiat sezonul de toamnă, el urmând a suferi o interenţie chirurgicală la genunchi, care îl va ţine câteva luni departe de gazon.

Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Derra Hamadou, va fi supus unei interbenţii chirurgicale în această săptămână, ceea ce înseamnă că va reveni pe gazon abia la primăvară. De altfel, mijlocaşul african a şi evoluat foarte puţine minute în acest sezon, el fiind mai mult accidentat. În urmă cu câteva zile, Derra a fost la un nou control medical la Bucureşti şi se pare că nu va scăpa de operaţie, intervenţia chirugicală urmând să aibă loc cel mai probabil în această săptămână. `Derra a fost la un control la Bucureşti la doctorul Anghelescu, cel care lucrează împreună cu Pompiliu Popescu şi se pare că va fi nevoie de operaţie. Din câte am înţeles Derra are probleme atât cu meniscul cât şi cu ligamentele. Este o pierdere pentru noi, dar important este ca el să se refacă cât mai repede`, a spus antrenorul secund Giani Florian. (Răzvan S.)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei eleve din județul Botoșani, premiate de IPS Teofan la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva de la Iași! - FOTO

astăzi, 11:35

Regiunea Moldovei are învățători, profesori, educatori, dar și elevi și studenți de excepție. Efortul comun al dascălilor vine în sprijinul tinerilor, pentru a-i ajuta să cre...

A traversat Prutul înot, cu gândul la Occident, dar a căzut în plasa polițiștilor de frontieră!

astăzi, 10:48

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat un bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat, cu intenţia de a ajunge într-un stat din ves...

Singura zi din an în care pomana se dă cu pâine din grâul nou. Ce tradiții se țin de Sfânta Parascheva?

astăzi, 10:36

Pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și una dintre cele mai iubite sfinte din întreaga Ortodoxie. Moaștele sale se af...